Vanatoru Andreea
Patrick mi-a spus mereu că avem nevoie de mai mult timp înainte de a ne muta împreună. Mai mult timp înainte de a te logodi. Mai mult timp înainte de a face orice angajament real. Erau cuvintele pe care le repetase de zeci de ori, cu un aer de siguranță, ca și cum timpul era un ingredient esențial pentru a construi o relație solidă, pentru a fi siguri că amândoi suntem pregătiți să facem următorul pas.
Refuza să mă ceară de soție
Mi-a explicat că nu vrea să grăbească nimic, că vrea să își dea seama cine suntem cu adevărat unul pentru celălalt și că nu există nici un motiv pentru care ar trebui să ne grăbim. Pentru el, fiecare pas trebuia să fie făcut cu atenție, cu o bază solidă de încredere și înțelegere reciprocă.
„Nu ne cunoaștem încă suficient de bine”, spunea el întotdeauna. Am înghițit durerea și mi-am spus că dragostea înseamnă răbdare și că acel angajament va veni la un moment dat.
Cu toate acestea, totul s-a schimbat într-o clipă, atunci când am moștenit apartamentul. Întreaga noastră dinamică s-a transformat într-o secunde, iar ceea ce părea a fi o relație bazată pe răbdare și prudență a devenit brusc o cursă contra cronometru. Patrick m-a cerut instant în căsătorie.
„Iubito”, a răsuflat el, arătând acel rânjet ușor. „N-am mai putut aștepta. Te vei căsători cu mine? Suntem împreună de doi ani, iubito. E timpul. Să ne construim viitorul împreună”
Situația s-a schimbat complet
Nu am avut timp să procesăm nimic, nu am avut timp să discutăm despre ce înseamnă pentru noi acest nou pas, nu am avut timp nici măcar să mă gândesc la ce înseamnă pentru mine să fac această alegere. A fost ca și cum toate planurile noastre au fost anulate într-o clipă, iar dorința lui de a face acest angajament real a venit dintr-o presiune inexplicabilă, fără niciun avertisment.
Am simțit că ceva nu era în regulă, dar nu am știut cum să pun degetul pe ceea ce mă deranja. De ce acum, de ce imediat, după ce eu am obținut acest apartament? Ce a schimbat un simplu bun material în relația noastră? Am înțeles că, deși spusese că avem nevoie de timp, în realitate, nimic nu era mai important pentru el decât schimbarea statutului nostru atunci când a intervenit o oportunitate materială.
Era o schimbare neașteptată și totuși extrem de clară: Patrick nu putea aștepta nici măcar o secundă mai mult să își „sigure” viitorul.
„De acum înainte, vei urma întotdeauna o regulă de-a mea”. M-am oprit suficient de mult pentru ca el să se aplece ușor, curios. „Nu vei intra niciodată în apartament înaintea mea. Niciodată. Fără excepții.”
Nu prea i-a convenit: „E doar o chestie personală, am spus eu calm. „Dacă vom fi căsătoriți, ar trebui să respecți”.
Moștenirea apartamentului
În acel moment, am realizat că am fost mereu pe locul doi în viața lui. Încă de la începutul relației noastre, Patrick a fost un om al acțiunii lente, mereu precaut, mereu dornic să rămână în zona de confort și să evite orice angajament real care ar fi putut pune presiune pe el. Dar acum, când a apărut acest apartament, ceva s-a schimbat.
Nu mai conta nimic din ceea ce spusese până atunci. Nu mai conta cât timp trebuia să așteptăm, nu mai conta cum mă simțeam eu în legătură cu angajamentele pe termen lung. Tot ce conta era că eu aveam acest apartament și că, dacă îl obțineam, atunci putea să își construiască viitorul alături de mine, fără a mai fi nevoie de nicio altă perioadă de „testare”.
Atunci am realizat un adevăr dureros: nu am fost niciodată prima lui alegere. Nu am fost niciodată ceea ce și-a dorit cu adevărat, ci mai degrabă o opțiune comodă, o alegere bazată pe circumstanțe.
Poate că îl iubeam, poate că îmi doream să cred în relația noastră, dar în acel moment am înțeles că, pentru Patrick, relația nu a fost niciodată despre noi doi, ci despre ceea ce putea obține din ea. Nu am fost niciodată prioritatea lui, nu am fost niciodată femeia pe care o dorea din toată inima. Am fost doar o piesă în puzzle-ul lui, o piesă care să completeze un tablou mai mare al unui viitor comod, bazat pe avere și statut.
Era o oportunitate pentru el
Sentimentul acesta m-a lovit puternic. Mi-am dat seama că pentru el, apartamentul nu a fost doar un simplu bun material. Era o oportunitate de a își întemeia o viață împreună cu mine, dar nu din motivele pentru care eu mi-aș fi dorit. Nu era vorba de iubire, de dorința de a construi împreună o viață frumoasă, de a crea amintiri și experiențe împreună.
Nu, pentru el, apartamentul reprezenta un pas esențial în realizarea unui plan, o piesă de schimb care îi adusese confortul mental pe care îl căuta. Era ca și cum, prin faptul că am moștenit acel apartament, își putea construi o viață mai ușoară alături de mine.
Dar poate că nu asta a fost cel mai greu de acceptat. Poate că adevărata lovitură a venit din realizarea că nu eram cu adevărat iubita lui, ci mai degrabă o oportunitate convenabilă. În loc să fiu aleasă din iubire, am fost aleasă dintr-o nevoie, dintr-o comoditate, dintr-o circumstanță favorabilă. Nu mai eram prima alegere, nu mai eram cea pe care o visase sau pe care o iubea din tot sufletul. Eram doar o piesă dintr-un joc pe care nu îl înțelegeam complet și pe care nu voiam să-l joc.
Cum să reacționezi la asta? Cum să îți dai seama dacă, de fapt, ai fost vreodată iubită cu adevărat sau dacă ai fost doar o alegere de compromis? Mi-a fost greu să accept acest gând, să îmi dau seama că am fost poate doar o opțiune de rezervă. De ce nu am fost aleasă pentru cine sunt, pentru iubirea pe care o port în inimă, pentru legătura noastră reală? De ce am fost doar un mijloc de a ajunge acolo unde își dorea să fie?
Am păstrat tăcerea
Cu toate acestea, nu am spus nimic atunci. Am păstrat tăcerea, l-am privit în ochi și am simțit că nu mai pot continua pe același drum. Mi-a cerut să mă logodesc cu el, dar nu aveam niciun sentiment de bucurie. Nu aveam niciun entuziasm. Mă simțeam pierdută în propria mea relație. De ce mi-ar fi dorit să mă căsătorească acum, când totul părea să fie construit pe un fundal de interese și oportunități?
Am realizat că, deși iubirea este esențială într-o relație, este la fel de important ca și motivul pentru care cineva te alege. Nu am fost aleasă pentru că erau îndrăgostit de mine, nu am fost aleasă pentru că mi-ar fi dorit o viață alături de mine.
Am fost aleasă pentru că circumstanțele se aliniau și părea că am putea construi împreună o viață mai ușoară. Și știam, în adâncul meu, că nu aceasta era viața pe care mi-o doream. Așa că am decis să mă despart de el, dar nu-i venea să creadă. M-a implorat să mă mai gândesc, dar era prea târziu! Un prieten comun mi-a spus apoi că Patrick nu avea economii, nici un plan de rezervă și, marea surpriză, încă locuia cu mama lui, o femeie avară și rea.
