Au trecut șase luni de când iubitul meu a murit, dar durerea nu trece. Într-o zi, am sunat pe numărul lui și am rămas șocată

Au trecut șase luni de când l-am pierdut pe Adam. Șase luni în care timpul pare să fi înghețat, iar fiecare zi este o luptă între amintiri și realitate. Pantofii lui încă stau în camera lui, neatinsi, ca și cum ar aștepta să fie purtați din nou. Numărul lui de telefon este încă salvat în lista mea de contacte, un gest mic, dar semnificativ, care îmi oferă o iluzie de proximitate. Nu pot să renunț la aceste lucruri; ele sunt ancorele mele în trecutul pe care nu vreau să-l uit.

Citește și

Singurele 2 zile în care poți spăla hainele în Săptămâna Mare. Vei avea ghinion tot...

Iubitul meu a murit​, dar durerea e prea mare

Într-o noapte, când durerea devenise insuportabilă, am cedat impulsului și i-am sunat telefonul, doar pentru a-i auzi vocea din nou. „Hei, sunt Adam. Nu pot răspunde acum, dar lasă un mesaj!” Acel ton familiar m-a sfâșiat. Am plâns în tăcere, șoptind: „Mi-e dor de tine. Nu știu cum să trăiesc fără tine”.​

A doua zi dimineața, telefonul meu a sunat. Era numărul lui Adam. Inima mi-a înghețat. Cu mâinile tremurânde, am răspuns. La început, a fost liniște. Apoi, o voce mică și timidă: „Bună? Tu ești doamna care lasă mesaje pentru tatăl meu?” Abia puteam să respir. Se pare că numărul fusese reatribuit unui băiețel pe nume Toby. Și tatăl lui murise…

Tăcerea dintre noi a spus mai mult decât ar fi putut spune orice cuvânt

Două vieți, două povești de dor și absență, unite într-un mod absurd și neașteptat de un simplu apel telefonic. În acel moment, tăcerea dintre noi a spus mai mult decât ar fi putut spune orice cuvânt. Fiecare bătaie de inimă era un amestec de durere, empatie și o ciudată senzație de familiaritate. Era ca și cum, printr-o coincidență imposibilă, pierderile noastre s-au întâlnit pe firul aceluiași apel.​

Această coincidență neașteptată m-a făcut să reflectez asupra modului în care oamenii gestionează durerea pierderii. Psihologii recunosc că pierderea unei persoane dragi poate provoca o durere profundă, uneori considerată o tulburare psihică. Tulburarea de durere prelungită este caracterizată printr-o dorință intensă sau o preocupare față de persoana decedată, care persistă zilnic timp de cel puțin o lună și afectează funcționarea socială sau profesională a individului. ​

Emoțiile asociate cu doliul și tristețea

În fața unei astfel de dureri, este esențial să ne permitem să simțim toate emoțiile asociate cu doliul, inclusiv tristețea, furia și confuzia. Reprimarea acestor sentimente poate duce la complicații psihologice pe termen lung. Discuțiile cu prieteni apropiați, membri ai familiei sau terapeuți pot ajuta la procesarea durerii și la găsirea unui sens în suferință. ​

În cazul meu, întâlnirea cu Toby a fost un moment de revelație. Am realizat că durerea mea nu este unică și că alții, chiar și cei mai tineri, trec prin pierderi similare. Această conexiune neașteptată mi-a oferit o nouă perspectivă asupra modului în care putem găsi alinare în împărtășirea durerii cu alții.

Întâlnirea cu Toby ​

Este important să ne amintim că fiecare persoană gestionează doliul în mod diferit. Nu există un „mod corect” de a suferi sau un interval de timp prestabilit pentru vindecare. Acceptarea pierderii și găsirea unui nou sens în viață sunt procese care necesită timp și răbdare. Activități precum scrierea unei scrisori către persoana decedată sau participarea la ritualuri de comemorare pot ajuta la procesarea emoțiilor și la încheierea simbolică a relației.

În concluzie, pierderea unei persoane dragi este o experiență profund dureroasă, dar prin acceptarea emoțiilor, căutarea sprijinului și găsirea unor modalități de a onora memoria celor plecați, putem începe procesul de vindecare. Întâlnirea cu Toby mi-a arătat că, chiar și în cele mai întunecate momente, există oportunități de conexiune și speranță.