Juno și Jo s-au împăcat? Deși s-au despărțit, cei doi artiști au fost surprinși împreună. Juno și Jo erau la o terasă, purtându-se absolut normal. Mai mult, artistul a ajutat-o pe fosta iubită să nu adoarmă cu capul pe masă.
Juno și Jo s-au împăcat? Cum au fost surprinși cei doi artiști
Juno și Jo s-au împăcat? Jo a reușit să le câștige inimile telespectatorilor când a participat la X Factor în 2012, iar ulterior a devenit una dintre cele mai apreciate artiste din România. Blondina a avut o relație tumultoasă cu Juno. Cei doi s-au despărțit, dar tot împreună sunt surprinși. Recent, au fost fotografiați de paparazzi Cancan.ro, în timp ce se aflau la o terasă.
Dis-de-dimineață, foștii iubiți au mers să bea o cafea, iar Juno a încercat din răsputeri să-și țină fosta prietenă trează. Îmbrăcată lejer și cu o coafură dezordonată, nemachiată și pe jumătate adormită, Jo mai avea puțin și adormea cu capul pe masă. La un moment dat, artista a închis ochii și a început să simtă muzica de la terasă. Deși mulți se gândeau că Juno și Jo se vor împăca, între cei doi nu au existat gesturi de apropiere. Au vorbit unul cu celălalt și au stat pe telefoanele mobile. Jo a demonstrat că nu are nicio problemă să iasă nemachiată din casă, spre deosebire de alte artiste.
De ce s-au despărțit Juno și Jo?
Cei doi artiști au format un cuplu timp de trei ani, dar în cele din urmă s-au despărțit. Cu toate astea, Juno și Jo au colaborat pe plan profesional, lansând o piesă împreună. „Cred că Juno este un om minunat, iar eu, la fel. La un moment dat, noi doi împreună nu mai străluceam atât de tare față de potențialul pe care îl aveam să strălucim separat. Eu cred că e o dovadă de maturitate și de iubire să poți să recunoști când nu-i mai faci bine omului de lângă tine și să-i dai drumul. (zâmbește) Ne-a fost greu, încă ne este, ne iubim mult la nivel de suflet, dar pur și simplu nu mai găsim înțelegere în planul ăsta”, a declarat Jo pentru Viva!ro.
În spatele ușilor, se pare că cei doi nu se mai înțelegeau, luând decizia de a se despărți. Jo a spus că motivul despărțirii a fost nevoia unei guri de aer, având în vedere că cei doi petreceau foarte mult timp împreună. În ceea ce privește o posibilă împăcare, vedeta declara că nu va mai exista o relație de iubire între cei doi. „Nu cred în povestea cu «ciorba reîncălzită», cred că trebuie să ne ascultăm sufletul, dar să nu uităm să avem și mintea cu noi. De multe ori, doi oameni au nevoie să ia o pauză, să se vindece separat ca să poată să strălucească mai apoi împreună. Până la el, nu am fost geloasă (râde). În relația cu Juno am fost. Nu găsesc o explicație pentru asta. Poate pentru că, până la el, nu mai avusesem lângă mine un bărbat care să atragă TOATE privirile. Glumesc”, a mai adăugat interpreta.