Solista de muzică populară Saveta Bogdan, o figură emblematică a folclorului românesc, a avut o carieră de excepție care se întinde pe parcursul a șase decenii.
Totuși, viața personală nu i-a oferit aceeași împlinire. În timp ce și-a câștigat locul în inimile românilor prin talentul său artistic, dragostea i-a adus mai degrabă dezamăgiri și suferințe.
La ceas aniversar, când împlinește 79 de ani, Saveta Bogdan a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Click! despre viața ei sentimentală și despre provocările unei cariere de artist.
„Mi-a fost rușine de fiica mea”
Viața sentimentală a Savetei Bogdan a fost marcată de pierderi și trădări. Primul său soț s-a stins din viață, iar cel de-al doilea a dezamăgit-o profund prin infidelitățile repetate.
Artista povestește cum a descoperit că bărbatul cu care a împărțit 30 de ani de căsnicie avea o listă lungă cu 80 de amante, ascunsă într-o carte din bibliotecă.
„Eu sunt pățită în dragoste, al doilea meu soț, cu care am avut o căsnicie de vreo 30 de ani, m-a înșelat la greu. El spune că au fost puține amante. Nu, n-au fost puține, nici 10, nici 40, au fost fix 80. Am stat bine să mă gândesc dacă să trec cu vederea, dacă să-l iert sau nu, însă n-am putut. Avem o fiică împreună, aflase, mi-era tare rușine de ea să mai rămân în această căsnicie. Poate că, dacă ea nu afla, mai continuam, nu știu ce să zic.”
Pentru Saveta Bogdan, momentul în care fiica sa a aflat despre infidelitățile tatălui a fost decisiv. Rușinea de a continua o relație compromisă în ochii copilului său a cântărit mai greu decât orice altceva.
„Soțul nu m-a înțeles”
În spatele trădărilor, artista a trăit și o lipsă de înțelegere din partea fostului soț față de viața agitată pe care o presupune cariera de cântăreață.
„Le sfătuiesc pe femeile înșelate să nu-și ierte soții sau iubiții infideli, pentru că atunci când un bărbat s-a învățat la femei nu are lecuire, nu se mai schimbă niciodată, nu se mai vindecă. În plus, soțul meu nu m-a înțeles, eram mereu pe drumuri, cu spectacolele. Noi, artistele, suntem și divorțate, din acest motiv.”
„Las-o naibii de îndrăgosteală, la aproape 80 de ani!”
Zvonurile despre un presupus iubit au tot circulat în ultimul timp, însă artista le-a respins categoric, considerându-le nefondate.
„M-am cam săturat, unii scriu despre mine numai prostii cu bărbați, că am iubiți. Să fim serioși, la aproape 80 de ani? Las-o naibii de îndrăgosteală, că mă fac și de râsul lumii. Am o carieră de aproape 60 de ani, îmi văd cu seriozitate de concerte, nu-mi arde mie de bărbați. Dar, așa vorbește lumea rea.”
Saveta Bogdan își dedică timpul și energia carierei sale, lăsând în urmă orice preocupare pentru o viață sentimentală tumultoasă. Pentru ea, arta și spectacolul rămân pe primul loc.
Saveta Bogdan, pe scenă și la 79 de ani
Deși a ajuns la o vârstă venerabilă, Saveta Bogdan continuă să urce pe scenă și să bucure publicul cu talentul său. Artista explică faptul că, pe lângă pasiunea pentru muzică, spectacolele îi oferă și un venit suplimentar.
„Am 60 de ani de carieră, tot timpul am cântat de plăcere, acasă ce să fac, sunt pensionară. Așa, dacă merg pe la spectacole, mai strâng și ceva bani pe lângă pensie. În luna decembrie, am cântat, în fiecare seară, nu am ținut cont că e frig sau că e obositor, au fost pline restaurantele.”
Artista a vorbit și dificultățile economice cu care se confruntă artiștii în zilele noastre, precizând că orice venit este binevenit pentru a face față vremurilor nesigure.
„Nouă, artiștilor, ne prinde bine un bănuț pus deoparte, acum, la vremurile astea grele, nu știm din ianuarie ce impozite și prețuri mai vin.”