Redactia.ro
Home » Monden » Kamara, noi probleme cu fiul său. Veștile despre starea de sănătate a micuțului sunt triste

Kamara, noi probleme cu fiul său. Veștile despre starea de sănătate a micuțului sunt triste

Kamara este unul dintre oamenii pe care viața i-a încercat de multe ori, iar pentru el cel mai dureros lucru este că toate aceste „încercări” prin care trece sunt în legătură directă cu fiul său, mai precis de starea de sănătate a micuțului.

Din nefericire, fiul lui Kamara nu a reușit să se facă bine în urma tuturor tratamentelor și intervențiilor la care a fost supus, ba dimpotrivă, artistul a povestit că starea cel mic se înrăutățește. Kamara a vorbit despre boala lui Leon și a explicat că la fiecare puseu de creștere pe care fiul său îl are mușchii îi rămân mici și oasele se fac mai lungi.

Kamara a explicat că toate aceste intervenții pe care le-a făcut cel mic, trebuie să le mai facă mult timp de acum înainte, mai precis până ce va ajunge la vârsta maturității.

La fiecare puseu de creștere mușchii îi rămân mici și oasele se fac mai lungi. Există riscul să i se strâmbe oasele. Această intervenție pe anul ăsta venea în luna mai, cel târziu, dar din cauza pandemiei a fost amânată. Doctorul a venit în România si l-a evaluat. A zis că poate să o facă în septembrie. Aceste intervenții trebuie făcute până crește mare ca noi. Oasele, dacă se duc într-o direcție, nu mai ai ce să mai faci. Când era mic nu părea să aibă așa probleme și am văzut mâna stângă că se îndoaie un pic. Afecțiunea lui de bază de tripareză spastică care a venit în urma unei paralizii cerebrale cauzată după naștere, pentru că el s-a născut normal. În urma faptului că nu l-au pus în incubator și l-au alăptat la 6 ore de la naștere, a făcut un stop cardiorespirator și de aici problemele. „, a povestit Kamara într-o emisiune televizată.

Kamara, turneu pentru fiul său

Pentru a-i putea plăti una dintre operațiile fiului său, Leon, Kamara a organizat împreună cu alți artiști un turneu și o licitație de tricouri.

„El, din punct de vedere mental, înțelege ce are de făcut, numai că nu poate să întindă bine picioarele. Are nevoie, la câteva luni, să facă din nou această operație, miotenofasciotomie, pentru că are puseu de creștere. De aceea e nevoie de operații peste operații, în timp vom vedea și mai multe rezultate. Cert este că se vede pe el cât de mult a evoluat, mai ales și pe parte cognitivă, cât vorbește, cât e la curent cu se întâmplă în jurul lui. Asta ne bucură foarte mult, atât pe mine, cât și pe mămica lui. Facem tot ce se poate ca să-i fie bine. Chiar acum, pe 22 mai, o să organizăm un turneu, Trofesul Artiștilor, la vaza sportivă Juventus Academy, pentru el. O să vină 8 echipe de artiști și foști fotbaliști profesioniști. Vor face o licitație de tricouri, o licitație de pictură. Le vom pune în vânzare chiar în acea zi, pe 22 mai”, declara Kamara în urmă cu ceva timp.
adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: