Redactia.ro

Laurențiu Reghecampf Jr. i-a transmis un mesaj de adio nașului său, Silviu Prigoană, după moartea acestuia

GALERIE FOTO (3) Foto: Instagram

Moartea fulgerătoare a lui Silviu Prigoană, renumit om de afaceri și politician, a lăsat în urmă o mare de durere în rândul celor apropiați. Personalitate marcantă, Prigoană a fost nu doar o figură publică importantă, ci și un mentor și părinte spiritual pentru mulți oameni. Printre cei profund îndurerați de pierderea sa se numără și Laurențiu Reghecampf Jr., cunoscut sub numele de Bebeto, care i-a dedicat un mesaj emoționant nașului său.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Bebeto a împărtășit o fotografie de la botezul său, în care Prigoană îl ținea în brațe, alături de un mesaj simplu și sfâșietor: „Drum lin spre împărăția lui Dumnezeu dragul meu naș Silviu Prigoană. Rămâi mereu în inima mea!”.Pentru Bebeto, pierderea nașului său este o lovitură dureroasă, mai ales că cei doi ar fi urmat să se întâlnească în weekendul următor.

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Și Anamaria Prodan, mama lui Bebeto, a fost profund marcată de vestea tragică

„Nu pot să cred. Este șoc total. Nu se poate așa ceva. Bebe trebuia să meargă la el sâmbătă. Nu se poate așa ceva! În ultima vreme era foarte ok. Și Silviu, și Adriana sunt nașii mei, îi iubesc. Chiar vorbeam că trebuie să se termine dușmănia între mine și Reghecampf. Zâmbea și spunea că și la el trebuie să se întâmple la fel. Era cel mai optimist om pe care l-am văzut vreodată. Mă uitam pe ultimele mesaje și nu-mi venea să cred. Fiecare are viața lui, trebuie să fim fericiți, să trăim fiecare clipă”, a precizat Anamaria Prodan, pentru click.ro.

Anamaria a mărturisit că Prigoană a fost un om pe care l-a iubit și respectat enorm, fiind nu doar nașul copilului său, ci și un prieten și sfătuitor în multe momente importante. Ea a adăugat că Prigoană, alături de Adriana Bahmuțeanu, fosta sa soție, au avut mereu un loc special în viața ei. Ultimele discuții dintre Anamaria și Prigoană au fost încărcate de încurajări și sfaturi pentru a căuta împăcarea, în special cu fostul său soț, Laurențiu Reghecampf, de dragul copiilor.

Anamaria Prodan a postat și un mesaj pe Instagram în amintirea nașului său, alături de o fotografie cu acesta: „Mereu ai să rămai în inima noastră, același om minunat plin de viață, un om sclipitor! Drum lin printre stele, dragul nostru naș Silviu Prigoană!”

Un alt mesaj de adio emoționant a venit din partea Mariei Constantin, interpretă de muzică populară, și ea una dintre finii lui Prigoană

Pe contul său de Instagram, Maria a scris un mesaj simplu, dar plin de respect: „Aș avea un șir lung de momente frumoase pe care le-aș putea povesti despre omul, părintele spiritual Silviu Prigoană, însă ai avut dreptate, nașul meu…viața este mereu imprevizibilă. Dumnezeu să te aibă în pază!”

Silviu Prigoană nu a fost doar un om de afaceri de succes, ci și un părinte spiritual devotat, nășind peste 100 de cupluri și păstrând legături apropiate cu fiecare dintre finii săi.

 

Printre aceștia se numără și actorul Victor Yla, cunoscut publicului din România prin activitatea sa de peste 25 de ani în domeniul artistic

Într-un interviu, Victor a împărtășit amintiri prețioase despre Prigoană, pe care îl considera un model de generozitate și înțelepciune.

„Noi, care îl cunoșteam bine și îi știam problemele de sănătate, credem că nu a murit înecat cu mâncare, ci din cauza unui infarct. Măi suferise unul, în urmă cu ceva ani, avea un stent montat la inimă”, ne-a declarat acesta pentru Click!

„M-am înțeles foarte bine cu Silviu Prigoană, nu ne-am certat niciodată, m-a nășit la cununie în urmă cu 14 ani. Singura divergență, pe care o mai aveam, era că voia să mă ajute financiar, iar eu refuzam mereu. Îi ziceam să-mi dea undița, nu peștele.

Îmi spunea: „Te dai mare, că ai bani? Ai mândrie?”. Îi ziceam că nu l-am luam de naș pentru bani, apoi îmi dădea dreptate. Pentru că am fost corect, relația noastră a fost frumoasă. 

„Ultima oară am vorbit cu el, în urmă cu vreo trei săptămâni, l-am sunat, ca să-l salut. Era pozitiv, vesel, mi-a zis că se duce la birou, că are treabă. I-am zis, înainte să închid: „Sărut mâna, nașule!”. După câteva secunde, el mi-a trimis un sms: „Să-mi trăiești, finule!”. Îl voi păstra toată viața!”. 

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Silviu Prigoană rămâne în memoria celor care l-au cunoscut drept un om generos, optimist și cu un puternic spirit de familie. De-a lungul vieții, a avut un impact profund asupra multor oameni, nu doar prin activitatea sa profesională, ci și prin relațiile personale și sprijinul oferit celor dragi. Moartea sa neașteptată lasă un gol imens în inima familiei și a celor apropiați, dar amintirea sa va rămâne vie prin poveștile și lecțiile pe care le-a împărtășit.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: