Redactia.ro
Home » Știri » Le Monde, despre criza coronavirusului din România: „Să te protejezi de COVID-19 este neconstituțional”

Le Monde, despre criza coronavirusului din România: „Să te protejezi de COVID-19 este neconstituțional”

covid-19

Curtea Constituțională a României garantează persoanelor infectate cu COVID-19 libertate de mișcare, scrie Le Monde. Săptămâna trecută, pe 2 iulie, CCR a declarat că izolarea, carantinarea și internarea obligatorie reprezintă o „privare reală de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale. Cu alte cuvinte, toate măsurile luate de guvern pentru controlul pandemiei sunt considerate neconstituționale.

Pacienții internați cu COVID-19 se pot externa la cerere. 600 de persoane din aproximativ 7,810 spitale s-au întors acasă. Autoritățile nu mai au niciun mijloc legal de a-i împiedica să intre în contact cu alte persoane, mai scriu jurnaliștii francezi.

Nu-i putem opri”, a declarat Beatrice Mahler, directorul medical al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. „Noi, medicii, încercăm să le explicăm care sunt riscurile. Un pacient de 24 de ani care tocmai s-a externat ne-a asigurat că nu va intra în contact cu alte persoane, dar și-a sunat părinții care au venit să-l ia”.

Premierul Orban, supărat pe decizia CCR

Premierul Ludovic Orban este supărat. Decizia CCR privează Guvernul de orice mijloace de gestionare a crizei de coronavirus. „CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare. Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți”.

Le Monde mai precizează că apelul disperat al premierului Orban nu i-a convins pe cei 600 de pacienți infectați cu COVID să rămână în spital. Ei s-au întors la familiile lor și se plimbă liber, în timp ce numărul de infecții crește alarmant. „Timp de câteva luni, am avut o medie de 125 de persoane infectate pe zi”, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru, pe 7 iulie.

„Acum există aproximativ 450 de cazuri noi pe zi. Decizia instanței ne-a înlăturat capacitatea de a acționa și ne îngreunează misiunea. Avem identitățile pacienților care au părăsit spitalele, dar nu putem face nimic. Este timpul să uităm de politică. Aici nu e în joc un mandat politic, ci sănătatea populației în următorii zece ani.”, a adăugat Tătaru.

Record absolut de noi cazuri

Centrele de carantină din țară se golesc, după decizia Curții Constituționale privind carantina, izolarea și internarea pacienților Covid-19. Presa locală relatează nenumărate astfel de cazuri, când oamenii părăsesc la cerere centrele de carantină. La fel, pacienți internați în spital, cu Covid-19, pleacă acasă, tot la cerere, iar medicii nu pot decât să le recomande să stea în izolare acasă și să nu-i pună pe alții în pericol.

Drept urmare, în România s-au înregistrat zilnic peste 400 de noi cazuri de Covid-19. Cele mai recente date oficiale venite din partea autorităților iscă îngrijorare în rândul românilor, dat fiind faptul că s-a atins un nou record la nivel de infectări, la nivel național: 614 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: