Mirela Loșniță
Maria Folea, medic psihiatru în vârstă de 44 de ani, din Iași, a trăit timp de aproape două decenii cu teama constantă că va deveni victima bărbatului care, ani mai târziu, avea să fie cunoscut drept criminalul din Cosmopolis. A fost prima soție a lui Robert Lupu, iar povestea ei relevă o realitate greu de imaginat: o adolescență marcată de abuzuri, o tinerețe petrecută în teroare și o viață adultă dominată de frică.
Maria Folea, prima soție a lui Robert Lupu, rupe tăcerea
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena3.ro, Maria a vorbit deschis despre începutul relației cu Robert Lupu, despre metodele de control și manipulare pe care acesta le-a folosit, despre agresiunile fizice și psihologice, dar și despre momentul în care a simțit, pentru prima dată după ani întregi, liniște – în ziua în care a aflat că fostul ei soț a murit.
Maria avea 15 ani când l-a cunoscut pe Robert Lupu, care avea pe atunci 20 de ani. Întâlnirea a avut loc în anii ’90, într-un context lipsit de restricții, în care accesul în licee era permis liber. A fost abordată direct, cu gesturi aparent banale: o floare, o întrebare despre clasă, apoi o insistență constantă.
„Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute”, îşi aminteşte Maria.
Primele semne de posesivitate și control
Relația a avansat rapid și, odată cu apropierea, au apărut comportamentele de control. Maria spune că trebuia să îi dea permanent socoteală: unde se află, cu cine vorbește, ce face.
„Accesele de impulsivitate și controlul psihologic au început devreme. Nu era doar gelozie, era o nevoie bolnăvicioasă de a ști totul despre mine. Încet, dar sigur, mă izola de lume.”
Această presiune a devenit treptat o formă de prizonierat emoțional, o relație în care teama de reacțiile celuilalt dicta fiecare decizie.
Maria nu neagă că a fost lovită. Deși nu a fost o violență zilnică, a fost prezentă.
„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Nu erau lovituri zilnice, dar îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, își cerea scuze și încerca să minimalizeze: ‘Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital’”, îi spunea Robert.
Abuzul fizic era însoțit mereu de scuze, de promisiuni și de o manipulare subtilă, dar constantă.
Mai greu decât loviturile, Maria spune că i-a fost frică de ceea ce Robert făcea în plan psihologic. Era o teroare permanentă, construită prin gesturi mărunte, dar intenționat agresive.
„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de violența fizică. Făcea lucruri la limita legii. Venea la ușa apartamentului, băga beţe de chibrituri ude în gaura cheii, care se umflau şi făceau yala respectivă de nefolosit. Mai scotea siguranțele de pe scară, să rămânem fără curent, mă ținea într-o continuă tensiune. Mă ameninţa că îi spune tatălui meu”, povesteşte femeia.
La acea vârstă, Maria era prinsă între două temeri: cea față de iubitul violent și cea față de tatăl sever. De fiecare dată când încerca să rupă legătura, Robert devenea și mai agresiv. „Inițial părea că acceptă. După două-trei zile începeau dramele: scrisori, amenințări. Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum o va face”, îşi aminteşte femeia.
Într-o formă extremă de intimidare, Robert i-a ucis pisicile. A fost modul prin care a arătat că poate duce amenințările la capăt.
Tentativa de otrăvire
Când Maria s-a mutat la Iași pentru facultate, relația lor părea încheiată. Însă, într-o ultimă întâlnire, Robert a încercat să o otrăvească.
„Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: ‘Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate.’ A început să i se facă rău. Am sunat la ambulanță, l-au dus la spital”, îşi aminteşte ea.
Ani mai târziu, Maria l-a întâlnit din nou, într-un context profesional. Robert s-a programat la cabinetul ei de psihiatrie sub un nume fals. A descris această întâlnire într-o carte, prezentând-o drept o poveste romantică.
În realitate, a fost un moment de groază pentru Maria.
„În momentul în care asistenta mi-a spus că a venit domnul Lupu, am înțeles cine e. Am încercat să păstrez o atitudine profesională. După consultație, abia când am ajuns acasă, m-au apucat tremurăturile”, spune ea potrivit Antena3CNN.
Frica care nu a dispărut niciodată
Ani de zile, Maria a trăit cu gândul că Robert s-ar putea întoarce. Frica nu a dispărut nici după încheierea relației, nici după reîntâlnirea lor la cabinet.
„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetiţa afară, să se bucure de ziua asta. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat”, a declarat Maria Folea.
Ea subliniază cât de periculoși pot fi acești indivizi și cât de greu este să-i identifici la timp. Maria transmite un apel ferm către părinți: să fie prezenți în viața copiilor lor, să le permită să vorbească deschis, fără teama de a fi certați.
„Părinții trebuie să fie suficient de apropiați încât copilul să poată spune orice, fără teamă. Fetele, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că acești bărbați toxici știu să se muleze pe vulnerabilitățile lor.”
Maria vorbește și despre valul de comentarii online în care victimele sunt învinovățite. Și despre cât de greșit este acest lucru.
„Am trăit pe pielea mea stigmatizarea. În loc să căutăm vinovați în victime sau în familiile lor, trebuie să înțelegem gravitatea acestor abuzuri. Nimeni nu e pregătit să prevină astfel de tragedii, iar autoritățile sunt adesea neputincioase în fața lor. Nu ai cum să controlezi aşa ceva”, mai spune Maria Folea.
