Adelina C
Marina Voica, venerata artistă a scenei muzicale românești, la venerabila vârstă de 87 de ani, își așează cu grijă ultimele detalii ale vieții, oferind o lecție de demnitate și acceptare. Într-un dialog deschis și emoționant în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, Voica a împărtășit reflecții profunde despre viață, moarte și moștenirea pe care dorește să o lase în urmă.
Planuri pentru ultimul drum
Cu o luciditate și o sinceritate rar întâlnite, Marina Voica a vorbit despre pregătirile pentru înmormântarea sa, un subiect tabu pentru mulți. Prietenul ei, un protopop, va avea sarcina de a-i organiza ceremonia funerară. „Eu am un prieten, un protopop, el se va ocupa de înmormântarea mea,” a dezvăluit artista, adăugând că s-au făcut deja aranjamentele necesare.
Într-o notă mai optimistă, Voica a dezvăluit și despre inițiativa de a-și construi un muzeu la Câmpina, care va fi însoțit de un restaurant și o marcă de vodcă ce-i poartă numele. Aceasta vede proiectul nu doar ca pe un omagiu adus carierei sale impresionante, dar și ca pe o afacere ingenioasă menită să păstreze vie amintirea contribuției sale culturale.
„Eu am un prieten, un protopop, el se va ocupa de înmormântarea mea, noi deja ne-am hotărât. El mi-a propus să facă chestia asta, nu m-am gândit, dar a făcut foarte bine. (…) Acum îmi construiește muzeul meu, se va deschide un muzeu la Câmpina, deja casa este aproape construită, părintele e foarte dibace cu asta, e un fel de afacere, va fi și restaurant Marina Voica, o să fie și o vodcă Marina Voica, câteva apartamente pentru cine vrea să stea. Nu mai rezist, i-am zis „părinte, dacă nu faceți cât mai repede…”, a declarat Marina Voica, în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Regretele Marinei Voica
Deschisă despre luptele sale personale, Marina Voica a vorbit și despre copilăria sa în Rusia, marcând contrastul între dragostea primită acasă și deciziile grele pe care le-a luat mai târziu în viață. Părăsirea familiei pentru a se muta în România a fost o decizie care a adus cu ea atât realizări cât și sacrificii personale.
„Mama nu ne punea să cumpărăm pâine, nu mă lăsa nici măcar să șterg praful sau podeaua. Mama a crescut în casa copiilor, a fost orfană și știa ce însemnă viața grea, mi-a zis că nu le permite copiilor să se atingă de asta. Eu voiam să șterg praful, să fac, eram răsfățată.”, a mai declarat artista în cadrul aceluiași podcast.
Voica nu a ezitat să vorbească și despre momentele dificile din viața sa, inclusiv despre o anchetă la Securitate după o încercare de a fugi în Germania. În ciuda acestor provocări, artista și-a păstrat spiritul neînfricat și demnitatea.
Regretul de a nu avea copii a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale discuției. Artista crede că ar fi fost o mamă bună, dar viața tumultuoasă pe care a trăit-o alături de soțul ei, Viorel Teodorescu, și deciziile luate în tinerețe au dus la această lipsă în viața ei.
„Nu am fost niciodată fericită și nu sunt și nu o să fiu niciodată. Soțul meu m-a iubit foarte tare, dar nu m-a înțeles niciodată. Nu am fost bine în căsnicie, a fost tumultoasă. Nu a fost fidel, murea după femei.
Nu am vrut niciodată copii, el își dorea foarte mult. Aş fi fost o mamă bună. Și iată-mă pe mine ca frunza în vânt, când l-am pierdut pe Viorel să mă lovească toată lumea, de a doua zi. Eu am cunoscut atunci senzația de deprimare. Atâtea minciuni‘, a spus artista.
Povestind despre primul său contact cu Marea Neagră, Voica a oferit o perspectivă fascinantă asupra visurilor și aspirațiilor sale. Descoperirea mării la vârsta adultă a reprezentat un moment de cotitură, simbolizând libertatea și posibilitățile nesfârșite pe care le-a explorat ulterior în cariera sa.
„Cea mai frumoasă amintire a fost când am văzut prima dată marea. Asta a fost în anul 1960. Eu m-am născut în Ivanovo, spre Nord-Est. Ca să ajungi la mare, e foarte greu; țara este așa de mare… cu toate că este înconjurată de oceane. Dar Marea Neagră este unică. Chiar dacă am traversat eu de 12 ori Atlanticul, Marea Neagră a fost singura pe care am ajuns să o văd […]
Era foarte greu să ajung la mare în copilărie, când eram în orașul natal. Fratele meu a fost trimis în tabără, pe atunci, în Crimeea. Exista pe atunci, acolo, celebra tabără de pionieri, de băieți și fete care erau foarte buni la învățătură, cu notele cele mai mari.
Așa a ajuns el în tabăra din Crimeea. Fratele meu a fost cel mai bun elev și cel mai bun student… A ajuns profesor universitar, medic cardiolog… O mare somitate a fost fratele meu. Ce îmi lipsește! Acum un an l-am pierdut […]
Era greu de imaginat că o să mă trimită cineva de la Ivanovo, la 4.000 de kilometri de mare, ca să o văd. Era foarte departe marea acolo, nu ca aici, în România. La nici 300 de km, ai ajuns la mare. Și ni se pare departe. Deci, eu cu cine să merg? Că eram mică.
Apoi, la facultate când am ajuns, la Moscova, era la fel de complicat, pentru că în toate vacanțele mele de studentă sigur că mergeam acasă, la mama. Nici nu concepeam să fac altceva. Nici nu aveam în gând să merg la mare. Pentru mine să merg la mare era ca și când aș fi mers pe Lună”, a declarat Marina Voica.
Viața Marinei Voica este o odă adusă rezilienței, talentului și autenticității. Deși se confruntă cu realitățile vieții și ale finalului inevitabil, artista rămâne un simbol al eleganței și al puterii spiritului uman. Prin muzica sa, povestea sa de viață și acum prin muzeul care îi va purta numele, Marina Voica își asigură un loc etern în inimile și memoria culturală a României.
