Redactia.ro

Martorii rup tăcerea după moartea lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, în aer cu sportivul austriac. Mulți au rămas șocați

Ziua de joi, 17 iulie 2025, s-a transformat într-un coșmar pentru turiștii aflați la un hotel de pe coasta orașului italian Porto Sant’Elpidio, unde celebrul parașutist austriac Felix Baumgartner și-a pierdut viața într-un tragic accident cu parapanta. Bărbatul în vârstă de 56 de ani, cunoscut în întreaga lume pentru saltul istoric din stratosferă realizat în 2012, s-a prăbușit chiar în apropierea piscinei hotelului, în fața a zeci de turiști.

Scene de groază trăite de turiștii din zonă

Martorii prezenți la fața locului au povestit că totul s-a întâmplat extrem de repede, fără vreun avertisment sau semn că sportivul s-ar fi aflat în dificultate. O femeie aflată în apropierea piscinei a descris momentul ca fiind „un coșmar trăit pe viu”. Ea a observat cum parapanta a început să se rotească brusc în jurul propriei axe, pierzând stabilitatea, iar apoi s-a prăbușit violent la sol, în doar câteva secunde.

„Eram aici pe plajă, m-am întors spre Le Mimose și am văzut această parapantă căzând brusc. Am crezut că va ateriza, dar a căzut foarte repede”, a spus un martor pentru presa italiană.

La scurt timp după impact, echipele de salvare au ajuns la locul incidentului. Din nefericire, eforturile acestora au fost în zadar. Felix Baumgartner a fost declarat decedat la fața locului. Ancheta preliminară și rezultatele legiștilor indică faptul că sportivul ar fi suferit un stop cardiac în timpul zborului, ceea ce ar fi dus la pierderea controlului asupra parapantei.

Martorii au povestit ce s-a petrecut cu Felix Baumgartner înainte să cadă lângă piscina hotelului

Printre martorii oculari ai accidentului cumplit în care și-a pierdut viața celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner s-a aflat și o femeie în vârstă de 30 de ani, aflată în vacanță împreună cu cei doi copii ai săi. Aceasta a relatat că momentul tragediei s-a petrecut chiar sub privirile lor, într-o atmosferă care, până atunci, fusese plină de entuziasm și curiozitate.

Femeia povestește că micuții ei priveau cu încântare spectacolul oferit de parapantiștii care survolau orașul-port Porto Sant’Elpidio, admirând cu uimire zborurile line și colorate care brăzdau cerul. Era o după-amiază senină, iar turiștii se bucurau de relaxare în jurul piscinei hotelului.

„Totul era normal, apoi a început să se învârtă ca un titirez. A căzut și am auzit un vuiet. De fapt, m-am întors pentru că am crezut că s-a prăbușit pe stânci. Apoi am văzut doi salvamari alergând, oameni care alergau spre locul prăbușirii”, a declarat o altă femeie, potrivit Msn.com.

Ce a scos la iveală autopsia

După tragicul incident de la Porto Sant’Elpidio, corpul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner a fost transportat la medicina legală, unde a fost supus autopsiei. Rezultatele obținute de specialiștii italieni susțin varianta unui stop cardiac survenit în timpul zborului. Potrivit publicației austriece Der Standard, legiștii au confirmat că inima sportivului s-a oprit brusc în aer, înainte ca acesta să piardă controlul asupra parapantei. Informația este susținută și de mărturiile martorilor oculari, care au observat că parapanta s-a rotit haotic înainte de a cădea în gol.

O pierdere neașteptată pentru lumea sporturilor extreme

Vestea morții lui Baumgartner a fost un șoc imens pentru întreaga comunitate internațională pasionată de sporturi extreme. Considerat un maestru al acrobațiilor aeriene și al parașutismului, el era cunoscut pentru precizia și controlul impecabil în timpul zborurilor. De asemenea, era partenerul cunoscutei vedete de televiziune Mihaela Rădulescu, alături de care trăia o poveste de dragoste de mai mulți ani.

Moartea sa ridică semne de întrebare și lasă în urmă o comunitate îndurerată, dar și un public care îl va păstra în memorie drept un pionier al curajului dus la extrem.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: