Grigore Madalina
Într-o postare cu un puternic impact emoțional și civic, Dan Negru readuce în atenția publică o expresie rostită aproape reflex în fiecare decembrie: „banii lui Ceaușescu”. Prezentatorul TV susține că această formulare aparent banală a avut, timp de peste trei decenii, rolul de a deturna sensul unei pierderi colective majore și de a muta responsabilitatea de la nivelul unei națiuni către figura unui singur om, deja condamnat de istorie.
Mesajul său pornește de la o idee simplă, dar greu de ignorat: acei bani nu au fost niciodată averea personală a unui dictator, ci rezultatul muncii a milioane de oameni. Iar modul în care au fost numiți a schimbat, subtil, felul în care românii au înțeles ce s-a pierdut după 1989.
„Nu erau banii lui Ceaușescu; erau banii părinților noștri”
Dan Negru atrage atenția asupra modului în care limbajul public a creat o realitate alternativă. Spunând constant „banii lui Ceaușescu”, discursul colectiv a lăsat impresia existenței unei averi personale, distincte de stat și de cetățeni. În realitate, subliniază el, era vorba despre bani publici, adunați prin munca și sacrificiile unei întregi generații.
„În zilele astea de decembrie se vorbește mereu despre «banii lui Ceaușescu». Nu erau banii lui Ceaușescu; erau banii mamei mele și ai tatălui meu”, afirmă Dan Negru, explicând că această formulare diminuează gravitatea ideii de furt din averea comună.
Pentru el, nu este o chestiune de nuanță semantică, ci una de adevăr istoric. Cuvintele, repetate ani la rând, au ajuns să rescrie percepția unei întregi societăți.
Cum schimbă un cuvânt sensul unui furt
În viziunea prezentatorului, diferența dintre „banii poporului” și „banii lui Ceaușescu” este uriașă. Prima expresie implică o responsabilitate clară și o vină instituțională. A doua transformă totul într-o poveste despre un personaj izolat, ușor de blamat, dar lipsit de continuitate juridică sau morală.
„Hoții au inventat expresia «banii lui Ceaușescu» și au schimbat astfel valoarea furtului: una e să furi banii poporului și alta e să furi banii unui dictator”, spune Dan Negru, sugerând că această mutare de sens a fost extrem de convenabilă pentru cei care au beneficiat de pe urma tranziției.
Prin această formulare, povara a fost mutată de pe o problemă sistemică pe una simbolică, iar presiunea publică s-a dizolvat treptat.
Acuzația de manipulare: rolul discursului public
Un punct esențial al mesajului său vizează modul în care această idee a fost consolidată în timp. Dan Negru vorbește despre un mecanism de comunicare repetitiv, în care „analiști”, „jurnaliști” și „formatori de opinie” au contribuit la fixarea acestei sintagme în conștiința colectivă.
„Presa din ultimii 30 de ani, cumpărată cu o parte din banii ăia, a promovat intens ideea. Dacă s-ar fi vorbit despre faptul că au fost furați banii țării, instituțiile țării ar fi trebuit să se sesizeze”, notează el.
Afirmația sugerează că nu doar limbajul a fost greșit, ci și consecințele lui. O formulare comodă a dus la o tăcere prelungită și la lipsa unei asumări reale.
O nuanță incomodă: banii care au devenit capital privat
Dan Negru introduce și o observație care complică discuția. El recunoaște că, în ultimele decenii, acești bani au circulat și au contribuit, direct sau indirect, la dezvoltarea unor afaceri românești, la crearea de locuri de muncă și la formarea capitalului privat.
„Sigur că «banii lui Ceaușescu» au dezvoltat în 30 de ani sute de companii private românești la care sunt azi angajați mii de români”, scrie el.
Totuși, această realitate nu anulează întrebarea de fond: care a fost sursa inițială a banilor și cine a suportat pierderea? Pentru Dan Negru, eticheta folosită public a funcționat ca un paravan, nu ca o explicație.
