Redactia.ro
Home » Monden » Mihai Mitoșeru și Noemi, din nou împreună? Cum au fost surprinși cei doi

Mihai Mitoșeru și Noemi, din nou împreună? Cum au fost surprinși cei doi

GALERIE FOTO (2)

Deși Mihai Mitoșeru și Noemi nu mai formează un cuplu, însă, cei doi au fost văzuți, din nou, împreună.

 

Cum au fost surprinși

Se pare că Mihai Mitoșeru nu poate sta departe de fosta lui soție, Noemi, dar nici aceasta nu vrea să stea departe de el. Cei doi au fost surprinși pe terasa unui local din Capitală, cu zâmbetul pe față.

Cei doi au ajuns din nou împreună pentru a merge cu Misha, cățelușa pe care au adoptat-o în urmă cu ceva vreme, la veterinar, pentru a fi castrată. Cei doi au înaoțit-o pe cățeușă, amândoi, în sala de operație. â

Intervenția a întârziat, astfel încât, la sfatul veterinarului, cei doi au mers la o terasă deschisă, în apropiere. Veterinarul a ținut să mai amâne, în schimb, puțin operația cățelușei.

”Nu ne-am împăcat, am venit să ne treacă emoțiile cât timp prietenul Vitalaru Bogdan Alexandru o sterilizează pe Misha!”, a scris Noemi pentru a nu stârni controverse. Veterinarul a simțit că este, totuși, un moment prielnic ca cei doi foști soți să mai petreacă și puțin timp împreună, motiv pentru care le-a transmis că operația va începe peste abia două ore și jumătate.

Mulți sunt de părere că cei doi se potrivesc și că urmează o împăcare de zile mare. Mitoșeru a avut nevoie recent de o intervenție chirurgicală la picioare, motiv pentru care Noemi a venit cu el și l-a așteptat pentru a se asigura că totul decurge cum trebuie.

 

Noemi și Mitoșeru, despărțiți dar împreună

Mihai Mitoșeru și Noemi Dragomir au divorțat în luna octombrie a  anului trecut fără a face, însă, mare tam-tam pe marginea acestui subiect. Cei doi s-au despărțit amiabil, în fața notarului. La acea dată, motivul despărțirii după 13 ani de relație ar fi fost că între cei doi a intervenit rutina și că nu vor să ”trăiască din inerție”, așa cum au declarat cei doi, la acea vreme.

În urmă cu ceva timp, Mihai Mitoșeru și Noemi s-ar fi împăcat, după divorț.

Vestea că Mihai Mitoșeru și Noemi s-au împăcat a fost făcută publică de nimeni altcineva decât de Andreea Mantea. Vedeta, care este prietenă bună cu acesta, a dezvăluit că Mitoșeru a reluat relația cu Noemi, chiar în cadrul emisiunii „Teo Show”.

Astfel, Andreea Mantea a dezvăluit că Mihai Mitoșeru s-a împăcat cu Noemi, soția de care a divorțat cu doar câteva luni în urmă.

“Am înțeles că s-a împăcat cu soția. Felicitări! Mă bucur de tine, Mihai și mai stai și tu pe acasă, ca să nu vă despărțiți”, a spus prezentatoarea TV, Andreea Mantea.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini