Redactia.ro
Home » Știri » Ministrul Sănătății nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului! ”Vom ajunge acolo în câteva zile”

Ministrul Sănătății nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului! ”Vom ajunge acolo în câteva zile”

Ministrul Sănătății nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului! ”Vom ajunge acolo în câteva zile”

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului, în condițiile în care incidența pe ultimele 14 zile a depășit 5 la mia de locuitori.

Ministrul Sănătății nu exclude intrarea în carantină a Bucureștiului

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost întrebat dacă Bucureștiul va intra în carantină, în condițiile în care sunt carantinate 14 localități din jurul Capitalei. Acesta a răspuns afirmativ.

”Nu putem exclude acest lucru, și după 6 la mie, și senzația mea e că vom ajunge acolo în câteva zile. Nicio măsură nu poate fi eliminată. O să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue”,  a declarat Vlad Voiculescu.

De asemenea, ministrul Sănătății a fost întrebat cum se va desfășura viața bucureștenilor, dacă va intra Capitala în carantină.

”Aceleași măsuri cu care ne-am obișnuit, aceleași măsuri care se iau în carantină peste tot în țară”. Una dintre măsuri va fi foarte probabil declarația pe propria răspundere. Între a închide școlile și a închide centrele comerciale, cel puțin peste weekend, de exemplu, preferința mea și cred că a Guvernului este cât se poate de clară și cred că e preferința fiecăruia dintre noi”, a spus Voiculescu.

Mai mult, Vlad Voiculescu a adăugat că Bucureștiul are „cu siguranță” o incidență a cazurilor mai mare decât cea raportată, după calculele ministerului Sănătății, a adăugat el.

S-au prelungit restricțiile în Capitală

Restricțiile existente în Capitală se vor prelungi, începând de luni, ora 00:00. Decizia a fost luată, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

”Vor fi prelungite cu 14 zile, dacă nu intervin alte lucruri care să ne oblige să luăm alte măsuri. După cum știți, rata de infectare este în creștere. Astăzi am fost anunțați de DSP că am ajuns la 5,3, asta înseamnă că este foarte important ca populația să respecte măsurile şi cel mai bine este să o respecte de bunăvoie. În primul rând sunt măsurile sanitare, purtarea măștii, igiena. Să încercăm pe cât posibil să ne organizăm viața în așa fel încât să nu punem pe alţii în pericol.

Având în vedere faptul că rata a crescut destul de mult, cu o jumătate de punct procentual, de ieri până astăzi, mâine voi avea o întâlnire cu INSP pentru a vedea ce părere au dumnealor și ce măsuri suplimentare ar putea să fie adoptate în cazul în care ajungem în scurt timp la incidența de şase”, declarat, duminică, prefectul Capitalei, Alin Stoica.