Georgescu Dragos
Conferința de presă anunțată de Curtea de Apel București (CAB) a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente publice ale sistemului judiciar din ultimii ani. Într-o perioadă în care încrederea în justiție este intens discutată, în care documentarul „Justiție Capturată” a deschis un val de reacții și dezbateri, iar numele unor magistrați apar în spațiul public într-un mod fără precedent, conducerea uneia dintre cele mai importante instanțe din țară a decis să iasă în față pentru a răspunde acuzațiilor și suspiciunilor.
Momente istorice la Curtea de Apel. O judecătoare a ieșit în față și a spus că susține toate afirmațiile lui Laurențiu Beșu din documentarul Recorder
Conferința a fost programată a fi susținută în principal de președinta Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie, însă alături de aceasta au participat și membrii Colegiului de Conducere al instanței, semn că instituția a dorit să transmită un mesaj de unitate și fermitate într-un moment în care presiunea publică este considerabilă. Sala în care s-a desfășurat evenimentul a devenit, încă din primele minute, un spațiu de confruntare directă între două lumi: cea a conducerii instituționale și cea a unei părți a corpului de judecători care, pentru prima dată după mult timp, și-au exprimat nemulțumirile în mod deschis, în fața presei.
Dacă președinta Curții de Apel se pregătea să își prezinte poziția instituției în legătură cu acuzațiile formulate de judecătorul Laurențiu Beșu în investigația Recorder, conferința a luat o turnură neașteptată chiar înainte de debutul oficial. În fața tuturor, o judecătoare cu o experiență considerabilă în sistem, cunoscând din interior problemele secției penale, a cerut cuvântul. Apariția ei a produs rumoare instantanee, pentru că nu a fost anunțată înainte, iar tonul pe care l-a folosit a lăsat să se înțeleagă gravitatea tensiunilor care mocnesc în interiorul instanței.
„Sunt Raluca Moroșan, judecător la secția I penală, am 26 de ani în magistratură. Sunt aici să îl susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a spus el este adevărat. Conducerea nu ne ajută de niciun fel, suntem terorizați cu acțiuni disciplinare. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera și în ce situație toxică și încordată suntem, o parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine.”
Cu aceste cuvinte, rostite cu o voce fermă, dar vizibil încărcată de emoție și tensiune, conferința a intrat într-o altă dimensiune. Practic, pentru prima dată în mod public, un judecător cu peste două decenii de experiență confirma, fără ezitare, declarațiile colegului său, într-un context în care conducerea instanței tocmai calificase afirmațiile lui Beșu drept „denigratoare și fără acoperire faptică”. Intervenția Ralucăi Moroșan a schimbat instantaneu tonul evenimentului, iar mesajul ei a avut ecoul unei rupturi adânci în interiorul instituției.
Atmosfera din sală a devenit tensionată încă din momentul în care judecătoarea a rostit primele propoziții. Jurnaliștii au început să noteze febril, camerele de filmat s-au mișcat brusc spre ea, iar membrii conducerii și-au ajustat poziția, încercând să păstreze controlul situației. Declarația a fost scurtă, dar intensă, conținând suficiente elemente pentru a crea o undă de șoc în sistemul judiciar. Vorbea despre o atmosferă „toxică și încordată”, despre „terorizare cu acțiuni disciplinare”, expresii care în mod normal nu sunt folosite public de magistrați și care indică o formă de presiune resimțită în interiorul secției penale.
Judecătoarea Moroșan nu a oferit detalii suplimentare, nu a intrat în exemple exacte și nu a prezentat documente, dar simpla ei prezență, într-un context oficial și formal, a avut greutatea unei mărturii. Ea a confirmat, de fapt, că nemulțumirea exprimată de Laurențiu Beșu nu este izolată, nu este un caz singular și nu poate fi minimalizată drept o interpretare personală. Faptul că „o parte dintre colegi” împărtășesc aceeași percepție subliniază că tensiunea din interiorul instanței are o natură structurală, și nu anecdotică.
După intervenția ei, președinta Curții de Apel, Liana Nicoleta Arsenie, s-a văzut nevoită să își reconfigureze discursul. Evenimentul care trebuia să fie un demers de clarificare instituțională s-a transformat într-o confruntare între două perspective opuse: una oficială, care insistă că acuzațiile sunt nefondate, și una internă, reprezentată printr-o voce puternică, care susține public exact contrariul. Discrepanța dintre aceste două realități, manifestată în același spațiu și în același moment, a arătat cât de profundă este fractura din interiorul Curții.
Pentru cei care urmăresc sistemul judiciar, intervenția judecătoarei Moroșan nu a fost doar un gest de solidaritate cu colegul său, ci o formă de curaj profesional rar întâlnită în România. Magistrații sunt, prin natura funcției lor, discreți în mod instituțional și evita să își expună conflictele interne, tocmai pentru a proteja prestigiul instanței. Faptul că un judecător cu 26 de ani în sistem a decis să vorbească în mod public, într-o conferință a conducerii, spune foarte multe despre nivelul de nemulțumire care se acumulează de ceva vreme.
Ea a vorbit despre lipsa de sprijin din partea conducerii și despre acțiuni disciplinare formulate într-un mod resimțit ca presiune. Pentru un magistrat, o acțiune disciplinară este una dintre cele mai sensibile și mai grele forme de control administrativ. Simplul fapt că un astfel de instrument este perceput ca formă de intimidare, iar nu ca un mecanism de responsabilizare, indică o ruptură gravă între magistrați și conducerea lor. Atmosfera „toxică și încordată”, menționată de judecătoare, descrie un climat profesional în care încrederea a fost erodată, iar comunicarea dintre nivelele de autoritate pare aproape blocată.
Conferința a continuat, dar nimic nu a mai avut același ton. Toți cei prezenți au înțeles că mesajul transmis de conducerea instanței nu va mai putea fi recepționat în afara contextului tensionat creat de intervenția judecătoarei Moroșan. În loc să fie un eveniment liniștit în care conducerea dezminte acuzațiile lui Beșu, conferința s-a transformat în punctul de pornire al unei discuții profunde despre realitatea sistemului judiciar.
Membrii Colegiului de Conducere au încercat să transmită poziția oficială a instituției, dar percepția publică era deja influențată de faptul că două realități – cea oficială și cea internă – se contraziceau în mod direct. În condițiile în care declarațiile lui Beșu au fost considerate nefondate de conducere, dar confirmate public de o judecătoare cu experiență, instanța se află acum în fața unei dileme de credibilitate: ce voce reprezintă adevărul? Cea a conducerii sau cea a magistraților din interiorul secției?
Evenimentul a pus în lumină și o altă problemă a sistemului: lipsa unor mecanisme eficiente de comunicare internă și a unor canale prin care magistrații să își poată exprima nemulțumirile fără teamă de repercusiuni. Dacă judecătorii recurg la intervenții spontane în conferințe oficiale, înseamnă că spațiile instituționale obișnuite nu mai funcționează. Înseamnă că vocile lor nu sunt auzite altfel.
De asemenea, apariția judecătoarei Moroșan a transmis un mesaj important și pentru opinia publică: tensiunile din sistemul judiciar nu sunt abstracte sau teoretice, ci sunt trăite în mod direct de profesioniștii care au în responsabilitate acte de justiție cu impact major asupra societății. În fața acestui fapt, simpla negare oficială nu mai poate calma dezbaterea. Dimpotrivă, ea o amplifică.
Pe de altă parte, faptul că o parte dintre colegi sunt „de acord” cu cele afirmate de ea sugerează că sistemul se află într-un moment de acumulare a presiunilor interne care, la un moment dat, vor necesita o clarificare instituțională amplă, nu o reacție punctuală. Această intervenție a scos la suprafață exact ceea ce documentarul Recorder sugerase: că există tensiuni, nemulțumiri și percepții diferite asupra modului în care este gestionat actul de justiție la nivel înalt.
Cu toate acestea, conducerea Curții de Apel București a rămas în poziția inițială, respingând acuzațiile și prezentând argumente legale și administrative care, în opinia lor, demonstrează că organizarea instanței este conformă normelor. Dar impactul emoțional al intervenției judecătoarei a fost mult mai puternic decât orice argument tehnic.
