Monica Tatoiu a făcut declarații șocante despre perioada neagră prin care a trecut! Vedeta a fost la un pas să-și pună capăt zilelor, după ce a dat naștere copilului său.
Monica Tatoiu a vrut să se sinucidă
Monica Tatoiu este una dintre cele mai controversate femei de afaceri din România. De-a lungul timpului s-a remarcat prin faptul că a făcut declarații uluitoare și că este o fire puternică care își dă cu părerea despre orice și are o atitudine de fier.
Deși este un exemplu pentru multe femei care o urmăresc, se pare că nu toată viața ei este de invidiat. Recent, vedeta a făcut declarații șocante despre una dintre perioadele când a suferit cel mai mult, fiind în depresie și având chiar și gânduri de sinucidere.
De curând, Monica Tatoiu și-a deschis sufletul în fața oamenilor și a mărturisit cele mai grele momente din viața ei. Afacerista a vorbit în despre viața personală, momentul când a devenit mamă, dar și care este acum relația cu fiul său. Monica Tatoiu a mărturisit că și-ar fi dat și viața atunci când fiul ei s-a îmbolnăvit, recunoscând că în acea stare de disperare se gândea doar să se arunce de la etajul spitalului, unde era internată alături de băiatul ei.
”L-am luat pe Victor de mână, cu icoana asta și am lăsat-o sub cap. Era tot plin de fire pe cap, vânăt și ne-am ținut de mână. Prima chestie e că am vrut să mă arunc de la etaj, de la Maternitate. În momentul ăla ți se ia tot. Eu nu am știu ce însemna să fiu mamă până nu l-am văzut scos din mine. L-am luat pe Victor de mână și m-am rugat la Dumnezeu, iar dimineață copilul nu a mai avut nimic. Puterea lui Dumnezeu este imensă, dar trebuie să dai jertfă. Nu înseamnă să tai vițel, să omori un copil, dar trebuie să jertfești ceva”, a spus Monica Tatoiu.
Ce relație are Monica Tatoiu cu fiul ei
Din fericire totul s-a rezolvat, iar Monica Tatoiu a declarat că Victor și-a revenit peste noapte. De asemenea, aceasta a susținut că de fiecare dată când băiatul ei, în vârstă de 27 de ani acum, avea o problemă, ea refuza să mai apară 6 luni în fața televizoarelor, aceasta fiind jertfa pe care i-o aducea lui Dumnezeu în schimbul fericirii copilului său.
„În momentul când ceri ceva, trebuie să dai. Să îți rupi ceva din tine. Eu fac exercițiul ăsta”, a mai spus vedeta.
Monica Tatoiu și fiul ei se înțeleg de minune, aceștia având o relație foarte strânsă. Vedeta este o împătimită a călătoriilor și vieții luxoase, iar familia lor obișnuiește să petreacă cele mai frumoase momente în vacanțele lor. Cea mai mare fericire a vedetei este să fie alături de cei mai importanți oameni din viața ei, iar Victor îi face viața cu adevărat fericită.