Redactia.ro
Home » Homepage » Nunta lui George Simion, transmisă live. Mirii, în centrul atenției. Invitații de seamă apar unul după altul, e o agitație continuă și apar și incidente

Nunta lui George Simion, transmisă live. Mirii, în centrul atenției. Invitații de seamă apar unul după altul, e o agitație continuă și apar și incidente

GALERIE FOTO (8) Nunta lui George Simion, transmisă live. Mirii, în centrul atenției. Invitații de seamă apar unul după altul, e o agitație continuă și multă voie bună

După cununia civilă de ieri, astăzi a fost ceremonia religioasă a lui George Simion și a Ilincăi. Iată cum s-au îmbrăcat mirii și ce invitați de seamă au sosit deja acolo. Adriana Bahmuțeanu e printre ei. Nuntașii stau geană pe tot ce se întâmplă și fac poze cu ei. E multă veselie azi în comuna Măciuca și așa o să fie toată ziua, chiar dacă au apărut și incidente.

Cu ce mărturii pleacă acasă invitații de la nunta lui George Simion. Circa 14.000 de oameni au mers acolo

Update 17:00. Cina va avea loc în jurul orei 20:00. Potrivit estimărilor, în jur de 14.000 de oameni au ajuns la eveniment, a scris Fanatik. Ca mărturii, ei vor lua acasă un magnet care are forma României Mari, obiect pe care scrie „Ilinca & George Simion. Uniți din iubire. 27.08.2022, România”.

Sursa: Fanatik

Update 15:30. Un copil a urcat pe scenă și le-a recitat câteva versuri celor doi soți. La final, în închiere, băiețelul a spus: „George, pup-o pe Ilinca!”.

„Vă iubim”, a transmis George Simion, sărutându-și partenera în văzul tuturor.

„De azi înainte: Dumnezeu, România, Ilinca”, a scris Simion în descrierea transmisiunii live de pe Facebook. Românii au lăsat mesaje și au transmis că au lacrimi pe obraji.

„Frumos, frumos frumos!!! UNICAT”, a scris cineva.

Foto: captură Facebook / George Simion

Amenințare cu bombă, polițiștii au intervenit la nuntă. Ce incidente neplăcute au mai apărut

Update, ora 15:00 Alte incidente la nunta lui George Simion. Se pare că și una dintre cele 10 nașe a leșinat, iar unul dintre nuntași ar fi fost bătut. Unei persoane i s-a făcut rău, iar o ambulanță a intervenit să ajute bărbatul. Deși aceste lucruri neplăcute apar, oamenii continuă să cânte și să se distreze.

Alexandru Săraru, membru CNC AUR, la Antena3: „Sunt lucruri izolate, care nu strică acest eveniment. Sunt 10.000 de oameni, poate și mai mult”.

Sursa: Fanatik

Sunt critici care spun că nunta lui Simion seamănă cu cea a șefului legionar Corneliu Zelea Codreanu, comparație respinsă de liderul AUR.

George Simion, la Antena3: „Orice fac eu e un act politic (…), inclusiv nunta mea e un act politic”, a spus acesta, mai mult sau mai puțin ironic.

Update, ora 13.00 Cele mai recente informații arată că polițiștii, dar și pirotehniștii din cadrul Serviciului Român de Informații au intervenit după ce au fost alertați cu privire la o amenințare cu bombă la nunta lui George Simion.

„Astăzi, 27 august, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca, a fost amplasată o bombă”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Mesajul primit de autorități a ajuns pe adresa lor de mail cu o oră înainte de începerea cununiei religioase și a fost însoțit de un fișier audio în care se descria intenția de montare a unui dispozitiv explozibil la respectiva locație, a relatat G4Media.

Se pare însă că nimeni nu a fost abătut din cauza asta. După cununie, George Simion a spus: „Bombe în capul lor. Ei cred că mai pot să ne conducă în frică, aşa cum au făcut-o în ultimii 32 de ani. Cei care au trimis alertă cu bombă sunt la conducerea statului, noi ne vedem de nuntă”.

Întrebat dacă a ales data nunţii, 27 august, pentru a coincide cu Ziua Independenţei Republicii Moldova, Simion a confirmat şi a recitat versurile: „Basarabie frumoasă / Pregăteşte-te mireasă / Că-ţi aducem peţitor, peţitor / Sfântul nostru tricolor”.

Nunta lui George Simion, transmisă live. Mirii, în centrul atenției: cum s-au îmbrăcat cei doi la ceremonia religioasă

Ceremonia religioasă a lui George Simion și a Ilincăi Munteanu a început cu aplauze. Toată lumea stă cu ochii pe cei doi, care astăzi la prânz și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. George Simion spunea ieri că acesta este cel mai important pas în relația lor, când primesc binecuvântarea preotului. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost una dintre fețele bisericești prezente acolo.

Buchete spectaculoase de flori, multe zâmbete, dans, cântece, voie bună, blitzuri peste blitzuri, mâncare bună și chiar și oportunități de distracție, cum ar fi inclusiv un spațiu de echitație – toate acestea sunt în comuna Măciuca din Vâlcea, la „nunta anului”, așa cum o numesc toți.

George Simion a îmbrăcat costumul popular, iar aleasa lui, Ilinca, a avut o rochie de mireasă albă, cu umerii goi și cu un brâu cu motive tradiționale. Părul, peste care a ținut un voal lung, l-a avut desprins, asemănător coafurii avute ieri la cununia civilă. Într-o fotografie, cei doi soți apar ținându-se de mână.

„Este ziua cea mai importantă în care promitem să fim împreună până când moartea ne va despărți”, a scris George Simion pe Facebook.

Sursa foto: Fanatik
Sursa foto: Fanatik / ÎPS Teodosie

Invitații de seamă apar unul după altul, e o agitație continuă și e multă voie bună la nuntă

Printre invitații de seamă care au mers la nuntă este și Adriana Bahmuțeanu, care a ales o ținută cu imprimeuri tradiționale și care și-a prins în păr un trandafir roșu. Evident, unii nuntași au vrut să aibă o amintire cu ea și i-au cerut să se fotografieze împreună. Ea a făcut și un live pe Facebook, în care se observă că oamenii din toată țara au înconjurat-o din toate părțile ca să o salute.

„Sunt peste 10.000 de oameni, iată, îmbrăcați în straie populare. George a reușit să adune atâția oameni frumoși. Felicitări, casă de piatră!”, a transmis vedeta.

Tot acolo, a spus ea, a mers și Claudiu Târziu, care nici nu avea cum să lipsească. El și George Simion sunt co-președinți ai AUR.

Sursa foto: Fanatik / Adriana Bahmuțeanu, în imagine

Robert Turcescu a venit la nuntă împreună cu familia lui. Acesta a publicat fotografii pe Facebook, iar în una dintre ele apare alături de mire, desigur, dar și alături de Mirel Palada, Victor Ciutacu și Dan Diaconescu, personaje controversate în spațiul public. „Ne doare la bască”, a scris Turcescu la descrierea fotografiei.

Mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la marele eveniment care se ține în Vâlcea. Jurnaliștii de la Fanatik susțin că cei mai mulți par a fi veniți din Maramureș.

Încă de la primele ore, maramureșenii s-au pus pe distracție, pentru că au cântat și au încins hore. Totodată, nunta are și un scop caritabil pentru că invitații care vor să doneze bani o pot face în urnele cărate de câțiva tineri prezenți acolo. „Donează pentru construcția unui spital” este textul scris pe urnele transparente.

Cât a costat „nunta de aur” a lui George Simion. „S-a spus că a costat 500.000 de euro! Fals”

George Simion a vorbit și despre toată cheltuiala. La un moment dat, s-a zvonit că suma ar fi ajuns undeva la jumătate de milion de euro.

„S-a spus că a costat 500.000 de euro! Fals”, a spus George Simion, conform Fanatik. „Nașii au făcut daruri. Păi de unde credeți că avem tot ce e aici? (…) Noi, până acum, am dat, fizic, undeva la 12800 de euro. Banii vin de la familie, de la noi, de la rude”

„Dacă ar fi să fie pe bani, toată chestia asta de aici ar fi milioane de euro. Dar ne-au ajutat prietenii, donații…”, a spus el.

Iar donațiile de care vorbește sunt, în special, în mâncare și băutură, arată sursa menționată mai sus. Se știe deja că Gigi Becali a trimis la eveniment două tone de brânză veche de oaie, de la Sibiu, de la un cioban.

„Am făcut o estimare cât e brânza de la domnul Gigi Becali, dar am cerut de la fiecare ce are. De la ciobanii de la Jina, de la Polovraci, de la Vaideeni am cerut berbecuți, că ei au oi, domnul Gigi are brânză și așa mai departe”, a povestit George Simion în mediul online.

Nunta lui George Simion, motiv de nemulțumire pentru un medic

Cristiana Adi Opriţa, un medic din Vâlcea, s-a plâns pe Facebook că trei UPU ale spitalelor din județ stau în alertă din cauza nunții lui George Simion. „Ceva pute”, a scris ea în text, după ce a primit o informare de la Ministerul de Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – IGSU – ISU Vâlcea.

„Ceva pute ! Pute rau ! A ajuns MAI sa ne dea ordin de alerta ptr asiguratea asistentei medicale cand se insoara astia din politica???? Ma , dar voi altceva mai bun nu aveti de facut ? Cine i frate asta care se insoara si toate lumea incepand cu jandarmeria si terminsnd cu noi urgentistii trebuie sa fim in alerta ? Ptr asta platesc taxe si impozite romanii ? Sa fim toti la dispozitie unor scelerati ? Astia si au tras tara si noi Inca nu stim ?”.

Trupa Phoenix va cânta la nuntă. Nicu Covaci: „Nu știu ce nuntă e, eu am încheiat un contract și cânt”

Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a confirmat că va concerta diseară la nunta liderului partidului extremist AUR, George Simion. Se pare că asta a adus furtună, pentru că nu toți ar fi de acord.

„Eu am încheiat un contract cu o fundație pentru un concert în fața a 10.000 de oameni. Nu cânt la nicio nuntă sau înmormântare, eu cânt în fața a 10.000 de oameni pe o scenă, undeva, la un festival. Nu știu ce nuntă e, eu am încheiat un contract și cânt, din asta îmi câștig banii”, a spus Nicu Covaci pentru Libertatea.

Nunta lui George Simion, transmisă live. Mirii, în centrul atenției. Invitații de seamă apar unul după altul, e o agitație continuă și multă voie bună
Foto: captură video
adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: