Redactia.ro

O femeie și două fetițe au murit într-o avalanșă produsă în munții Alpi italieni

GALERIE FOTO (2) O femeie și două fetițe au murit într-o avalanșă produsă în munții Alpi italieni

O femeie și două fetițe au murit într-o avalanșă produsă în munții Alpi italieni. O femeie, fiica sa și încă o fată, amândouă în vârstă de șapte ani, au murit, sâmbătă, într-o avalanță produsă într-o stațiune din Alpii italieni.

O femeie și două fetițe au murit într-o avalanșă produsă în munții Alpi italieni

Potrivit Libertatea.ro, femeia în vârată de 32 de ani și cei doi copii, precum și un grup de alți schiori germani, schiau pe o pârtie din localitatea Schnalstal, în zona Văii Senales din regiunea autonomă italiană Trentino-Alto Adige / Tirolul de Sud, când s-a produs avalanșa.

Autorităţile au trimis în căutarea acestora aproximativ 70 de salvamontişti şi două elicoptere.

Femeia în vârstă de 32 de ani și una dintre fete au murit pe loc, în timp cea de-a doua fată a fost găsită cu semne vitale, dar a decedat în elicopterul care o ducea spre spital.

Doi membrii ai familiei, au fost răniți, dar viața lor nu este pusă în pericol. În ultimul timp au avut loc mai multe avalanșe în Alpi, din cauza persoanelor care schiează în locurile nepermise.

Citeste si:Circulaţie în condiţii de iarnă în mai multe judeţe. Nu sunt semnalate șosele cu circulația întreruptă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri