Redactia.ro

Oana Roman, prima apariție după ieșirea din spital. Ce spune despre noua casă

oana roman spital

Perioada curentă este una extrem de ocupată pentru Oana Roman. Pe de o parte firma ei de organizări de evenimente și, pe de altă parte, renovările la casa pe care de-abia și-a achiziționat-o. Ieri seară, însă, Oana Roman a pus totul „on hold” și s-a prezentat la Viva Influencers Party. A fost, de altfel, prima apariție după ieșirea din spital.

Oana Roman, în lacrimi după ieșirea din spital

Vedeta a ajuns pe mâna medicilor din cauza unei probleme de sănătate, acuzate imediat după petrecerea de botez a Gabrielei Cristea. Însă, din fericire, acum două zile, a ieșit din spital și și-a putut relua activitățile de zi cu zi. Așa se face că ieri seară s-a prezentat la Viva Influencers Party și a bifat, așadar, prima apariție după ieșirea din spital.

oana roman spital
A ajuns în spital din cauza unei amigdalite severe

Vedeta a vorbit emoționată despre planurile din prezent legate de noua ei casă. Ea a mărturisit că un miracol a făcut ca să găsească o casă spațioasă în bugetul pe care îl avea disponibil. De curând, Oana Roman anunțase că mama ei, Mioara Roman, va locui cu ea, fetița și soțul ei, în noua lor casă.

Au vândut un apartament pentru a-și permite noua locuință

”Eu nu am bani. Câștig destul de bine, dar nu suficient încât să pun deoparte. Dumnezeu m-a ajutat să vând apartamentul cu o sumă foarte bună și să cumpăr o casă cu o sumă mai mică decât cea primită pe apartament. Astfel, mi-au rămas niște bani cu care eu să pot face renovări. Apartamentul l-am vândut cu 180 de mii de euro. Iar casa am cumpărat-o cu 155 de mii de euro. Dumnezeu m-a ajutat, nu a ținut de mine!

oana roman viva party
Prima apariție după ieșirea din spital

În momentul în care am știut că mama va veni să stea cu noi, a fost o zi în care au am clacat psihic pentru că nu știam ce voi face. Era cu câteva zile înainte de nunta lui Brigitte. (nr. Pastramă). În momentul în care mi s-a spus că mama mai poate sta acolo unde stătea doar până la finalul lunii, m-a sunat Brigitte și pentru că ea îmi este prietenă bună și un om care înțelege astfel de lucruri, eu am răbufnit și am început să plâng și să mă jelesc îngrozitor.”, a povestit Oana Roman către Viva.ro.

Citește și Ramona Bădescu, însărcinată la 50 de ani. Cine e tatăl copilului ei