Redactia.ro
Home » Monden » Oana Roman și Marius Elisei sărbătoresc 9 ani împreună. Promisiunea vedetei în această zi deosebită

Oana Roman și Marius Elisei sărbătoresc 9 ani împreună. Promisiunea vedetei în această zi deosebită

GALERIE FOTO (2)

Oana Roman și Marius Elisei sărbătoresc în data de 13 ianuarie un moment foarte important al relației lor. În ciuda zvonurilor recente despre problemele din relația lor, cauzate de postările din mediul online ale celor doi, lucrurile se pare că merg foarte bine pentru ei. Și-au transmis declarații emoționante, iar urmăritorii lor le-au transmis doar gânduri bune. 

Oana Roman și Marius Elisei sărbătoresc 9 ani împreună

Oana Roman și Marius Elisei formează un cuplu încă din anul 2013, moment în care s-au cunoscut prin intermediul prietenilor. Au plecat într-o vacanță la munte, iar de atunci au rămas împreună. S-au căsătorit în 2014, iar fiica lor, Isa, s-a născut la puțin timp după. În tot acest timp, au trecut prin momente dificile, dar dragostea pe care și-au purtat-o a fost mai presus de orice.

Cea mai grea experiență pentru ei a fost momentul în care au divorțat, în luna februarie a anului 2020. Înainte de sărbători, Marius a decis să părăsească căminul conjugal, iar neînțelegerile dintre el și Oana au dus la o separare ce se dorea a fi definitivă. Din fericire, cei doi au reușit să-și rezolve problemele și s-au împăcat câteva luni mai târziu, spre surprinderea tuturor. De atunci sunt foarte fericiți și împărtășesc mereu clipele fericite cu urmăritorii din mediul online.

13 ianuarie este o zi deosebită pentru ei, deoarece aniversează 9 ani de relație. Bineînțeles, nu au lipsit declarațiile din mediul online și pozele emoționante, urmate de urări pe măsură din partea celor care-i îndrăgesc.

Oana a dorit să-și transmită emoțiile, dar și să-și facă o promisiune. Este conștientă că drumul său alături de Marius nu a fost niciodată ușor, dar greutățile i-au adus mereu împreună. În anii ce vor urma, speră să-și găsească aceeași putere să lupte pentru iubire, alături de bărbatul cu care și-a întemeiat o familie.

„Azi, 9 ani de la primul sărut, de la prima îmbrățișare, de la prima zi a relației noastre! 9 ani în care am primit o minune, o perfecțiune, dar și multe încercări tare grele!
Important e să mergem mai departe în lumina minunii noastre și să luptăm împreună, oricât de greu ar fi uneori! Sper să avem această înțelepciune! ❤🤗”, a scris Oana Roman, vizibil emoționată.

Promisiunea vedetei în această zi deosebită

Emoționați de cuvintele fiicei lui Petre Roman, urmăritorii săi au reacționat pe măsură. I-au felicitat pe Oana și Marius, transmițându-le gândurile lor bune.

„La mulți ani fericiți împreună!🙌”, „Mulți ani înainte până la adânci bătrâneți! Să fiți fericiți, să fiți înconjurați de lucruri minunate, cu visuri împlinite alături de minunea voastra!🥂”, „La mulți ani! Sănătate, înțelepciune și multă iubire! ❤️” sau „Ce frumos! Mulți ani înainte. Sunteți un cuplu tare frumos!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să transmită complimente și cuvinte frumoase.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: