Redactia.ro

Obligații noi pentru firmele cu peste 50 de angajați în 2025. Ce prevede legislația și ce sancțiuni riscă angajatorii

Începând din acest an, companiile și instituțiile publice cu peste 50 de angajați trebuie să respecte o nouă prevedere legală menită să sprijine integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Pe lângă obligația deja existentă de a angaja persoane cu dizabilități în proporție de cel puțin 4% din totalul salariaților, angajatorii trebuie acum să demonstreze că au depus eforturi concrete pentru a găsi candidați eligibili.

O nouă obligație pentru angajatori

Conform noii reglementări, firmele vizate trebuie să transmită cel puțin trei solicitări scrise către organizații nonguvernamentale (ONG-uri) care sprijină persoanele cu dizabilități, cerând asistență în recrutarea acestora. Această măsură vine ca răspuns la practica unor angajatori care preferau să plătească sancțiunile în loc să încadreze persoane cu dizabilități.

”Cele mai multe dintre companii  și instituțiile care aveau peste 50 de salariați preferau să plătească integral la stat amenzile. De exemplu, Parlamentul României nu are angajate persoane cu dizabilități, au mai avut de formă, le-au mai scos.. (…). Până acum nu exista în rândul angajatorilor preocuparea de a găsi în mod real persoane cu handicap ca să le angajeze, de aceea a și apărut modificarea. Era doar obligația de a angaja persoanele respective pe care firmele și-o asumau ca pe o amendă și mergeau mai departe. De acum, cel puțin formal, va trebui făcut acest efort de către angajator să arate că măcar a încercat să identifice un post pe care ar putea angaja o persoană cu dizabilități și că a căutat în mod real pe cineva pentru postul acela”, spune prim-vicepreședintele la Asociația Nevăzătorilor din România, Mihai Dima , notează termene.ro.

Ce se întâmplă dacă nu sunt angajate persoane cu dizabilități?

Dacă angajatorii nu reușesc să recruteze persoane cu dizabilități, aceștia au două alternative:

  1. Achiziționarea de produse și servicii de la unități protejate autorizate, utilizând cel puțin 50% din suma pe care ar fi trebuit să o cheltuie pentru salariile angajaților cu dizabilități.
  2. Plata unei contribuții către bugetul de stat echivalente cu două salarii minime pe economie pentru fiecare post neocupat de o persoană cu dizabilități.

Termene și raportări obligatorii

Noua legislație prevede termene clare pentru îndeplinirea obligațiilor impuse angajatorilor:

  • Transmiterea solicitărilor către ONG-uri trebuie realizată în termen de 10 zile de la momentul în care compania devine obligată să angajeze persoane cu dizabilități.
  • Până pe 31 ianuarie a fiecărui an, angajatorii trebuie să trimită la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) și la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) un raport privind:
    • Situația angajărilor de persoane cu dizabilități din anul anterior;
    • Inventarul competențelor necesare pentru posturile disponibile;
    • Dovezile eforturilor depuse pentru recrutarea acestor persoane.

Impactul modificărilor legislative

Noile reglementări au scopul de a impulsiona angajarea persoanelor cu dizabilități și de a reduce numărul firmelor care preferă să plătească amenzi în loc să respecte legea. Potrivit datelor ANPDPD, în România există peste 416.000 de persoane adulte încadrate în grad de handicap, dintre care doar 47.466 sunt active pe piața muncii.

Prin noile măsuri, statul încearcă să elimine formalismul în aplicarea legislației privind angajarea persoanelor cu dizabilități și să responsabilizeze angajatorii. Rămâne de văzut în ce măsură aceste prevederi vor avea efectul scontat și dacă vor duce la o creștere semnificativă a numărului de persoane cu dizabilități angajate în România.

 

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect