Georgescu Dragos
Lumea medicală din Constanța trece prin unul dintre cele mai dureroase momente ale ultimilor ani, după ce comunitatea a pierdut un medic respectat, un profesionist care a lăsat în urmă un gol greu de umplut: doctorul Relu Liviu Crăciun, specialist în reumatologie și unul dintre numele apreciate ale Spitalului Clinic Județean Constanța. Dispariția sa, produsă pe 10 decembrie, a generat o emoție puternică nu doar printre colegi și foști colaboratori, ci și în rândul tuturor celor care l-au cunoscut, fie ca pacienți, fie ca membri ai unei echipe medicale care i-a admirat profesionalismul și modestia.
Un nou deces în lumea medicală din România. A murit un medic cunoscut, specialist în domeniul său
Cadrele medicale au fost primele care au anunțat public moartea lui Relu Liviu Crăciun, iar mesajele care au început să apară imediat după aceea au descris, fiecare în felul său, cât de mult a însemnat acest medic pentru comunitatea din Constanța. Într-un spital mare, în care zeci de specialiști trec zilnic prin saloane, pe holuri, în gărzi și în consultații, puțini sunt cei care reușesc să lase o amprentă atât de puternică încât dispariția lor să fie resimțită ca un șoc. Iar doctorul Crăciun a fost exact unul dintre acei oameni care au transformat profesia într-o formă de vocație discretă, dar fermă, dedicată până la capăt pacienților.
Printre mesajele apărute în primele ore după vestea tragică, cel al Lilianei Mușat a rezonat profund în comunitatea medicală. Ea a descris o scenă de acum mai bine de 35 de ani, din primele zile ale carierei sale, când a pășit pentru prima dată pe holurile Secției Medicală 1 și l-a întâlnit pe domnul doctor Crăciun. Acea întâlnire, povestește ea, a fost unul dintre momentele definitorii ale devenirii sale profesionale. Era perioada în care fiecare gest, fiecare cuvânt al unui medic experimentat putea modela drumul unui tânăr aflat la început. Iar pentru ea, prezența doctorului Crăciun a reprezentat mai mult decât o autoritate medicală: a fost un reper uman și profesional.
„Medicina din Constanța pierde un profesionist adevărat. L-am întâlnit pe domnul doctor Crăciun acum 35 de ani, în primele mele zile pe holurile Secției Medicală 1. A fost mentorul nostru, omul care ne-a învățat meseria cu răbdare și generozitate. Vorbea puțin, dar transmitea enorm. Știa să vindece, să aline și să ofere încredere. Privirea lui caldă îți dădea sentimentul că ești pe mâini bune. Am multe amintiri frumoase, dar niciuna nu poate cuprinde întreaga lui valoare”, a scris ea.
Aceste cuvinte au fost preluate imediat de colegi, răspândite în grupuri interne și în comunitatea medicală mai largă, pentru că exprimau exact ceea ce mulți simțeau, dar nu reușeau să formuleze în acel moment încărcat de durere. Doctorul Relu Liviu Crăciun nu a fost doar un specialist în reumatologie, ci un medic care a știut să transforme consultațiile în întâlniri care vindecau nu doar corpul, ci și frica, și nesiguranța, și suferința nevăzută a celor care îi cereau ajutorul.
De-a lungul carierei sale, a fost unul dintre acei medici care nu se remarcă prin zgomot, ci prin tăcere. Prin prezență. Prin modul în care ascultau pacientul înainte de a formula un diagnostic. Prin simplitatea cu care explicau lucruri complicate. Prin răbdarea cu care urmăreau evoluția bolilor cronice, cu un calm care transmitea încredere chiar și în cele mai dificile momente. Pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut profesional, doctorul Crăciun era genul de medic a cărui empatie se manifesta prin gesturi mici: o privire, o întrebare, o mână întinsă, un zâmbet reținut, o explicație suplimentară pentru un pacient speriat.
Într-o lume medicală în care timpul este mereu insuficient, iar presiunea pare că nu se diminuează niciodată, doctorul Crăciun era un reper de echilibru. Colegii amintesc că nu ridica tonul, că nu se enerva, că nu aducea stresul personal în sala de consultații. A fost un profesionist dedicat care a tratat sute de pacienți cu afecțiuni reumatologice, înțelegând că, dincolo de tratament, oamenii aveau nevoie de o formă de sprijin uman. A fost mentor pentru mulți tineri medici, un punct de stabilitate în momentele de început ale carierei lor, când incertitudinea și lipsa de experiență pot deveni copleșitoare.
Apropierea Crăciunului — o coincidență de nume dureros simbolică pentru unii dintre colegii săi — a amplificat intensitatea emoțiilor. Moartea doctorului Crăciun a venit într-un moment al anului care invită la reflecție, la recunoștință și la întoarcere în familie. Pentru cei care au lucrat alături de el, pierderea sa nu este doar o tragedie profesională, ci și una personală. Fiecare mesaj public sau privat care a circulat în comunitatea medicală a adăugat o piesă în portretul unui medic apreciat, modest și discret, care nu a căutat vreodată expunere sau recunoaștere, dar care a primit-o prin forța lucrurilor, prin felul în care și-a trăit profesia.
Colegii, numai cuvinte de laudă despre el
La Spitalul Clinic Județean Constanța, colegii vorbesc despre el ca despre un om cu o eleganță morală rară. Nu intervenea inutil, nu critica fără motiv, nu se implica în conflicte sterile. A ales mereu să păstreze o distanță matură față de tensiunile inerente dintr-un spital mare, preferând în schimb să își concentreze energia asupra pacienților și asupra actului medical. Știa că fiecare pacient vine cu propria poveste, cu propria luptă, cu propriul nivel de înțelegere a bolii, iar rolul lui era să îl ajute să navigheze acest drum. Mulți pacienți au vorbit, de-a lungul anilor, despre el ca despre un medic „care nu doar te consulta, ci te înțelegea”.
În medicina românească există o categorie aparte de medici: cei care nu caută renume, dar devin, fără efort, repere. Doctorul Crăciun aparținea acestei categorii. Nu era prezent în talk-show-uri, nu era subiect de campanii publice, nu făcea declarații spectaculoase, dar, în schimb, în fiecare zi își împlinea rolul de medic în cel mai firesc mod cu putință. Acești medici sunt adesea cei care construiesc în tăcere fundația încrederii pacientului într-un sistem care nu este întotdeauna perfect.
De aceea, reacțiile colegilor au fost atât de emoționante. Ele exprimă recunoștința unei comunități care a pierdut nu doar un profesionist, ci un om care a lăsat în urmă o moștenire umană și morală. Mesajul Lilianei Mușat, unul dintre cele mai răspândite, este și unul dintre cele mai sincere: vorbește nu doar despre pierderea unui doctor, ci despre pierderea unui mentor. În orice domeniu, mentorii sunt cei care dau direcție și inspiră. În medicină, unde responsabilitatea este uriașă, rolul lor devine esențial. Pentru un medic tânăr, faptul că unul dintre colegi își amintește, după 35 de ani, întâlnirea cu un alt medic și felul în care acesta i-a influențat cariera spune foarte mult despre valoarea profesională și umană a celui dispărut.
În tăcerea care a urmat anunțului morții lui Relu Liviu Crăciun, lumea medicală din Constanța s-a unit într-o formă de solidaritate greu de descris. S-au spus povești, s-au rememorat episoade, s-au împărtășit momente din culisele unei profesii în care doar cei din interior pot înțelege cu adevărat ce înseamnă pierderea unui coleg apropiat. Un spital nu este doar un loc în care se lucrează, ci o comunitate în care oamenii împart gărzi lungi, situații dificile, emoții intense, eșecuri și reușite. Când un astfel de membru dispare, golul care se creează nu este doar profesional, ci și emoțional.
Pe holurile spitalului în care doctorul Crăciun a lucrat atât de mulți ani, cei care l-au cunoscut spun că prezența lui se simte încă: în amintirile pacienților, în discuțiile colegilor, în modul în care a format generații de medici, în valorile pe care le-a transmis. Pentru un profesionist, acesta este poate cel mai mare tribut: să lași în urmă oameni care continuă să facă bine, inspirându-se din ceea ce ai reprezentat.
Dispariția doctorului Relu Liviu Crăciun este o pierdere uriașă pentru medicina constănțeană. Dar, în același timp, felul în care comunitatea a reacționat arată cât de mult a construit în cariera sa. A fost un medic care nu a ridicat vocea, dar a avut autoritate. Nu a căutat lumina reflectoarelor, dar a fost remarcat. Nu a vorbit mult, dar a rămas în memoria tuturor prin ceea ce a făcut, nu prin ceea ce a spus.
