Redactia.ro
Home » Știri » Părinţii unui copil aflat în moarte cerebrală au refuzat să doneze organele altor micuţi. Cine i-ar fi influenţat?

Părinţii unui copil aflat în moarte cerebrală au refuzat să doneze organele altor micuţi. Cine i-ar fi influenţat?

Caz revoltător: O femei cu AVC, plimbată între spitale 25 de ore în căutarea unui medic neurolog în Ploiești

Caz sensibil la Suceava. Părinții unui copil de 14 ani aflat în moartea cerebrală au acceptat iniţial să doneze organele pentru a salva de la moarte alţi trei copilaşi, dar apoi s-au răzgândit.

Ar fi refuzat donarea după ce ar fi avut o discuţie cu duhovnicul.

Au acceptat, apoi au refuzat

Tatăl lui Pavel, copilul intrat în comă, lucrează ca zilier la Mănăstirea Dragomirna. El s-a întors la spital după câteva ore și i-a anunțat pe medici că nu mai este de acord, deoarece așa l-ar fi sfătuit preotul duhovnic.

„Probabil s-au mai gândit, în aceeași zi, la scurt timp. Acum nu se mai poate, respectăm dorința familiei”, a spus ”Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

După discuția cu duhovnicul, au revenit asupra deciziei și au anulat șansele la trei copii, unul în stare gravă de la București, doi de la Iași.

Au fost intimidați cu excluderea de la ritualurile creștinești dacă vor face un astfel de gest, s-au făcut numeroase demersuri, s-a încercat reluarea legăturii cu familia, nu s-a mai reușit revenirea asupra deciziei, inclusiv cu reprezentanții bisericii s-au contactat”, a confirmat şi dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonator regional Centrul de Prelevare și Donare Moldova.

Biserica susține donarea, nu prelevarea

Cazul este unul destul de controversat, după ce şi Flavian Sava, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Sucevei, a zis că „Biserica susține donarea, nu prelevarea. Doar despre această situație este vorba. Familia are tot dreptul să se consulte cu preotul și duhovnicul”.

Ciudat este şi că stareța de la Mănăstirea Dragomirna a spus că nimeni din lăcașul de cult nu ar fi fost implicat în decizia părinților.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: