Georgescu Dragos
În anul 2014, televiziunea de stat Rossia 1 din Rusia a realizat un documentar dedicat lui Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste. Producția a avut o tentă personală și nostalgică, fiind construită pe baza amintirilor colegilor ruși ai lui Iliescu din perioada anilor ’50, când acesta era student în capitala Uniunii Sovietice.
Într-un ton cald și adesea anecdotic, documentarul prezenta o latură mai puțin cunoscută a fostului șef de stat: tânărul cu simțul umorului, generos cu hainele sale, pasionat de franzele și de bancuri, dar și un student serios, dedicat învățării limbii ruse. Toate aceste detalii intime conturau imaginea unui tânăr român care, departe de casă, încerca să se adapteze și să își croiască un drum în mediul sovietic academic.
Portretul lui Ion Iliescu făcut de ruși. Cum s-a îmbătat fostul președinte al României. „Lui Ionel îi plăceau franzelele noastre. Se vedea că nu mâncase acasă în țara lui”
Ion Iliescu a plecat la Moscova în anul 1950, pentru a studia la Institutul Energetic, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior tehnic din Uniunea Sovietică. A petrecut acolo patru ani, până în 1954, perioadă în care și-a format atât o educație academică solidă, cât și o rețea de relații și prietenii care aveau să conteze în anii următori. Episodul a fost amintit de jurnalistul Vitalie Cojocari pe pagina sa de facebook.
Viața într-un cămin studențesc sovietic, alături de colegi din diferite republici ale URSS, l-a pus în fața unor provocări culturale și sociale importante. Însă tânărul Iliescu a reușit să se adapteze rapid, învățând limba rusă și integrându-se în viața cotidiană a campusului moscovit.
În documentarul realizat de Rossia 1, fostul președinte al României rememora cu sinceritate și autoironie dificultățile întâmpinate în primele luni de studii. Într-un interviu filmat la Palatul Cotroceni, Ion Iliescu declara:
„Primele trei luni au fost groaznice. Mi se părea imposibil să învăț limba rusă. Era foarte greu. Dar după trei luni am început să vorbesc și după asta a decurs totul normal. M-a ajutat mult că locuiam doar cu ruși, eram în laboratoare, la cursuri, la seminarii.”
De altfel, în filmul difuzat de televiziunea rusă, Iliescu vorbea fluent limba rusă, cu un accent ușor românesc, dar cu o claritate care demonstra asimilarea reală a limbii.
Unul dintre episoadele care a stârnit zâmbete în rândul telespectatorilor a fost povestea spusă de un fost coleg rus al lui Ion Iliescu, Stalii Soloviov. Acesta își amintea că tânărul student român era nelipsit de la cantina studențească, mai ales în pauzele dintre cursuri. Îi plăceau în mod special franzelele, asemănătoare celor franceze, care se găseau în acel timp în cantinele universitare din Moscova.
„La fiecare pauză, Ionel mergea la cantină. Îi plăceau franzelele noastre, de tipul celor franceze. Lua una întreagă și o mânca. Se vedea că omul nu mâncase acasă, în țara lui”, povestea Soloviov în documentar.
Afirmatia sa, deși ușor ironică, reflecta și realitatea economică a României de la începutul anilor ’50. Într-o perioadă marcată de penurie și raționalizare, hrana studenților români plecați la studii în URSS era adesea mai bună decât cea de acasă.
Generozitatea lui Iliescu: hainele la comun
O altă amintire evocată în documentar, cu un aer amuzant și tandru, era legată de stilul vestimentar al lui Ion Iliescu. Se pare că, spre deosebire de colegii săi ruși, care purtau haine uniforme, în culori șterse și cu un design funcțional, Iliescu avea o garderobă mai „occidentalizată”. Paltonul, pălăria și costumele sale erau la mare căutare în rândul colegilor de cameră.
„Toți cei care aveau aceeași înălțime cu el încercau să împrumute haine pentru întâlnirile cu fetele. De pildă, paltonul, pălăria lui. Se întâmpla ca Iliescu să nu mai aibă haine ca să se îmbrace când voia să plece.”
Aceste relatări conturează imaginea unui tânăr popular, integrat în colectiv, dar și foarte generos. Departe de imaginea rigidă a omului politic de mai târziu, Ion Iliescu apărea în documentar ca o prezență jovială, apropiată de colegi, dispusă să împartă nu doar spațiul din cămin, ci și hainele.
Bursa de student străin
În contextul în care România era un stat-satelit al URSS, studenții trimiși la studii în Moscova beneficiau de burse speciale, mult mai consistente decât cele ale studenților sovietici. Acest lucru este confirmat și de o declarație a lui Ion Iliescu din documentar:
„Bursa noastră era mai mare decât una obișnuită. Primeam 750 de ruble. Studenții obișnuiți din Uniunea Sovietică primeau 200 de ruble. Nu le era ușor.”
Această diferență majoră de venituri era justificată de faptul că studenții străini trebuiau să se adapteze unui mediu diferit, fără sprijin familial și cu necesități logistice suplimentare. Totodată, bursa mai mare reflecta și o formă de apreciere din partea autorităților sovietice pentru studenții veniți din blocul estic, văzuți ca viitori lideri ai țărilor comuniste.
În același ton relaxat, documentarul Rossia 1 rememora un episod mai puțin obișnuit pentru un om politic: prima și singura beție a lui Ion Iliescu. Aceasta a avut loc în anul întâi de facultate, iar fostul președinte povestea cu umor cum a trecut peste acea stare cu un remediu tradițional rusesc – murăturile.
Fără a intra în detalii, Iliescu recunoștea senin că nu era obișnuit cu alcoolul și că acea experiență i-a fost suficientă pentru a evita excesele toată viața.
Prieteniile din cămin și adaptarea la viața sovietică
În anii petrecuți în Moscova, Ion Iliescu a locuit într-o cameră de cămin împreună cu alți patru studenți. În acel spațiu restrâns, între pereți care nu ofereau prea multă intimitate, se legau prietenii durabile. Relațiile dintre studenți depășeau granițele culturale, iar viața de zi cu zi – cursuri, seminarii, cantină, spălatul rufelor, împărțirea sarcinilor – crea legături autentice.
Iliescu a fost unul dintre studenții români care nu s-au izolat într-un cerc etnic restrâns. A stat în cameră cu ruși, a mers la laboratoare cu ei, a mâncat la aceeași masă și a participat la aceleași activități. Acest proces de integrare l-a ajutat enorm în procesul de învățare a limbii, dar și în înțelegerea sistemului sovietic din interior.
Scopul documentarului realizat în 2014 era acela de a reumaniza figura lui Ion Iliescu, prezentându-l nu doar ca un om politic cu un trecut influent, ci și ca o persoană obișnuită, cu nostalgii, greutăți, umor și amintiri. Cei care l-au cunoscut în perioada studenției au conturat un portret viu, cald, prietenos, departe de rigiditatea percepției publice ulterioare.
Fie că era vorba de glumele sale, de generozitatea cu care își împrumuta hainele, de dificultățile în învățarea limbii sau de modul în care își făcea prieteni, toate aceste aspecte au fost prezentate cu empatie și respect.
