Viorica Dăncilă a vorbit deschis despre povestea de dragoste care i-a marcat viața și despre deciziile importante pe care le-a luat pentru a rămâne alături de soțul ei, Cristinel. Deși s-au cunoscut încă din perioada liceului, relația lor a prins contur abia mai târziu, când amândoi au devenit studenți.
Povestea de dragoste a Vioricăi Dăncilă
Fosta prim-ministră a povestit că inițial își dorea să urmeze Facultatea de Drept și chiar făcea meditații pentru a se pregăti. Totul s-a schimbat în momentul în care l-a cunoscut mai bine pe Cristinel, care era student la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Realizând că o mutare la București ar fi însemnat o despărțire, Viorica Dăncilă a luat o decizie care avea să îi schimbe complet traiectoria profesională.
„Am făcut meditații ca să dau la Facultatea de Drept. Între timp, l-am cunoscut pe soțul meu, care era student la Facultatea de Petrol și Gaze. Mi-am dat seama că, dacă plecam în București, iar el rămânea în Ploiești, asta presupunea o despărțire. Și am dat la Facultatea de Petrol și Gaze, așa am devenit inginer. A fost o meserie pe care am îmbrățișat-o cu drag, în condiții mult mai grele. Mi-am practicat meseria 20 de ani. (…)
Îl cunosc pe soțul meu de când am terminat clasa a 10-a. Soțul meu era student în anul întâi. Aveam un verișor care era student tot la Facultatea de Petrol și Gaze și așa l-am întâlnit pentru prima dată. Nu ne-am împrietenit imediat. În momentul în care am intrat în anul întâi de facultate, ne-am și căsătorit. Au mai fost și furtuni, dar importante sunt dialogul și puterea de înțelegere’, a povestit Viorica Dăncilă în podcastul găzduit de Alex Dobreanu.
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui verișor care era student la aceeași facultate. Deși prima întâlnire nu a fost una care să ducă imediat la o relație, lucrurile s-au legat treptat. „Îl cunosc pe soțul meu de când am terminat clasa a 10-a. Soțul meu era student în anul întâi. Nu ne-am împrietenit imediat. În momentul în care am intrat în anul întâi de facultate, ne-am și căsătorit”, a povestit ea.
Un alt moment definitoriu în viața lor de familie a fost în ianuarie 1990, când au decis să-l adopte pe Victor, fiul lor. La acel moment, Viorica Dăncilă era profesoară de tehnologie, iar decizia de a adopta a fost una profund emoționantă și plină de responsabilitate.
În privința secretului unei căsnicii solide, fosta prim-ministră consideră că sprijinul necondiționat dintre parteneri este esențial, mai ales atunci când ambii au cariere solicitante.
„Contează foarte mult susținerea familiei. De fapt, la noi acest lucru a contat de la început. Prima dată soțul meu a avut funcții mai mari decât mine, l-am susținut în permanență. Pe urmă, lucrurile s-au schimbat și am avut eu. M-a susținut necondiționat. Dacă nu te susține partenerul de viață, este foarte greu să faci față unor funcții care presupun o presiune extraordinară, care presupun luarea unor decizii foarte importante și, în același timp, care presupun un volum mare de muncă. Poate, de multe ori, când ajungi acasă, nici nu mai ai timpul să ai un dialog cu familia. Deci, într-o viață în care îți dorești într-adevăr să reușești, trebuie să ai susținerea partenerului de viață’, a adăugat aceasta.






















