Redactia.ro
Home » Știri » Povestea emoționantă a unui bătrân refugiat ucrainean. „Am pierdut tot. Pentru ce să mai trăiesc”. Pompierii români i-au sărit în ajutor

Povestea emoționantă a unui bătrân refugiat ucrainean. „Am pierdut tot. Pentru ce să mai trăiesc”. Pompierii români i-au sărit în ajutor

Milioane de ucraineni trăiesc clipe de coșmar de la sfârșitul lunii februarie. Sunt nevoiți să își părăsească locuințele, munca de o viață din cauza războiului care a izbucnit la ei acasă. Oamenii fug din mijlocul haosului, departe de bombardamente, acolo unde găsesc puțină liniște. Mulți dintre ei au venit și în România să caute refugiu. Femei, bărbați, copii, bătrâni. Pe scurt, familii întregi.

Este și cazul lui nea Florea. Un bătrân în vârstă de 72 de ani, jumătate român, jumătate ucrainean. Atunci când s-a dezlănțuit iadul în apropierea casei lui a apucat doar să se încalțe cu o pereche de ghete și a fugit să se salveze.

Bătrânul a fugit de război în România

Bărbatul a ajuns în România unde, din fericire, este ferit de război. Îngrijorările și tristețea le-a luat cu el, însă. Doi pompieri români l-au remarcat pe o bancă, vizibil supărat și amăgit și l-au abordat.

Acesta le-a dezvăluit că nu mai are pentru ce să trăiască, căci armata lui Putin i-a răpit tot, inclusiv liniștea bătrâneții.

„- Nu am nevoie de nimic, băieți, a răspuns acesta în limba română.
– Știți limba noastră?
– Este și limba mea. Sunt jumătate român. Tatăl meu a fost român și mama ucraineană. România este și casa mea. Florea e numele meu.
– Nu vreți să ridicați puțin capul? Tot timpul ați privit în pământ.
– Unde să mai privesc, copii? Unde? a spus acesta ridicând capul spre cei doi.

Pe obrazul lui se vedeau lacrimi, iar ochii nu putea descrie decât o mare durere.
– Am 72 de ani. Am pierdut tot. Am plecat din Ucraina cum mă vedeți. Pentru ce să mai trăiesc? Pentru ce?
– Nu vreți să veniți cu noi? Am vrea să vă arătăm cum ne-am organizat aici.
– Nu pot, copii, deși mi-ar prinde bine o mișcare. Mă dor picioarele și nu pot merge decât foarte puțin. Am pierdut și bățul în care mă sprijineam. Lăsați-mă pe mine! Aveți grijă de cei mai tineri de aici. Eu sunt bătrân de acum. Nu am nevoie de nimic.
După un timp, cei doi pompieri s-au întors la bancă. Nimic nu se schimbase, nea Florea stătea tot cu capul aplecat”,  au povestit reprezentanții MAI pe rețelele de socializare.

Cei doi pompieri nu au vrut să-l abandoneze. Gestul lor l-au înduioșat pe bătrân

Cei doi salvatori i-au luat o cârjă nouă care să-l ajute să se deplaseze mai ușor. Unul dintre ei i-a adus și o pereche de ghete nouă, pentru că ajunsese să meargă încălțat în papuci. Bărbatul a lăsat totul în urmă și a fugit de război. Bătrânelul imediat s-a emoționat și le-a mulțumit celor doi pentru gestul lor.

„- V-am adus ceva să vă ajute, i-a spus Claudiu, arătându-i o cârjă. Acum chiar vrem să veniți cu noi.
– Măi, copile, măi…
– Dar am și eu o condiție. Vreau să mă lăsați să vă încalț cu ghetele acestea. Văd că aveți papuci în picioare, a spus Claudiu și s-a aplecat să-l încalțe.
Când s-a ridicat în picioare, ochii lui nea Florea erau tot în lacrimi.
– Nu vreau să mai plângeți. O să vedeți că o să fie bine!
– Știi de ce plâng, copile? Papucii aceștia de i-ai scos mi-au salvat viața din Ucraina și până aici. Cu altceva nu am apucat să mă încalț. Iar voi acum, prin ce ați făcut pentru mine, mi-ați dat viața de aici încolo. Si pentru asta vă mulțumesc din toată inima mea. Uite, de asta plâng, de bucurie.
– Nu trebuie. Chiar nu am făcut nimic.
– Ba da… nici nu vă dați seama cât ați făcut!”, au mai povestit oamenii legii pe Facebook.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: