Redactia.ro
Home » Știri » Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a fost infectat cu COVID-19: ”Am purtat mască de protecție și totuși m-am contaminat”

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a fost infectat cu COVID-19: ”Am purtat mască de protecție și totuși m-am contaminat”

Traian Berbeceanu, a fost infectat cu COVID-19

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a fost infectat cu Covid-19. Acesta a declarat că se simte bine și că își exercita atribuțiile de la domiciliu. 

Traian Berbeceanu a fost infectat cu COVID-19

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost infectat cu noul coronavirus. Investit pe 23 octombrie în funcția de prefect al Capitalei, acesta a declarat că se simte bine că atribuțiile lui vor fi îndeplinete de la domiciliu, unde va sta în carantină.

”Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele si CT-ul au dat rezultate foarte bune. Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat. Insă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii. Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură. Imi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametrii normali. Mulțumesc colegilor pentru dedicare și implicare, în curând mă voi alătura echipei! Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile!”, a scris Traian Berbeceanu pe Facebook.

Cine este Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu și-a dedicat mare parte din viața dreptății, iar acum el a ajuns în cea mai importantă funcție politică de până acum, fiind prefectul Capitalei. Totuși, el a devenit cunoscut mai ales după ce a fost arestat de DIICOT, chiar după ce a primit premiul de Polițistul Anului.

Traian Berbeceanu a fost șeful cabinetului ministrului de Interne, înainte de a ocupa funcția de prefect. Totodată, el a fost și șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) din Alba Iulia și a luptat cu infracțiunile vreme de zeci de ani.

”Numirea mea mă onorează și mă responsabilizează și mă provoacă. Sunt vremuri deosebite cu provocări mari. Am convingerea că vom face față. Vreau să îi asigur pe colegii din prefectură de tot sprijinul meu, de toată colegialitatea mea și, împreună, să-i asigurăm pe cetățenii Municipiului București că le vom oferi soluții, nu scuze și justificări”, a spus la ceremonia de învestire, Traian Berbeceanu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: