Redactia.ro
Home » Știri » Prima regulă impusă de talibani în Afganistan. Ce nu au voie să facă femeile

Prima regulă impusă de talibani în Afganistan. Ce nu au voie să facă femeile

Talibanii au început să-și impună propriile reguli, la câteva zile după ce au recucerit Afganistanul. Femeile sunt cele vizate de noua măsură.

Prima regulă impusă de talibani în Afganistan. Ce nu au voie să facă femeile

Viața femeilor din Afganistan s-a schimbat peste noapte. După ce talibanii le-au recucerit teritoriul, ele sunt acum nevoite să se supună primei lor reguli, una la fel de aspră precum cele de acum 20 de ani.

Concret, în partea vestică din provincia Herat, talibanii au decis ca, în școlile private fetele și băieții să stea separat. Asta pentru a evita orice formă de contact între ei. Hotărârea s-a luat în cadrul unei reuniuni de trei ore între  profesori, proprietarii de instituții de învățământ private și oficialii talibani. Mai apoi, au solicitat-o și Guvernului local pentru a fi oficializată.”Vechiul sistem este rădăcina tuturor relelor din societate”, a explicat Mullah Farid, șeful învățământului superior al Emiratul ui Islamic al Afganistanului, care a reprezentat talibanii în cadrul întâlnirii, potrivit agenției de știri Khaama Press.

Profesorii de la universitățile private din Herat nu știu cum, mai exact, să respecte noua regulă, în condițiile în care în unitățile de învățământ respective este un  număr de elevi limitați. De altfel, au avertizat că din cauza acestui număr mic de studenți, fetele nu ar mai putea beneficia de un învățământ superior.

Cum se învață la școlile din Afganistan

Elevii din Afganistan au un regim de predat și studiat diferit față de multe alte țări. Performanța lor nu este evaluată de note, iar pentru cei vârste înre 6 și 14 ani, învățământul este obligatoriu. De asemenea, de la 6 ani se începe școala în Afganistan. Cu toate că nu primesc note, ci pur și simplu li se explică, iar ei se conformează faptului că trebuie să învețe. Au între 11 şi 18 materii şi învaţă 8 limbi străine, iar la final de an școlar susțin examene.Dari este limba în care li se predă, în general, doar în sud în limba Pashtu. Se predă și în limba engleză, la unele programe de master.

Mărturisiri dureroase ale femeilor afgane

Între timp, ies la iveală mulțimi de mărturisiri dureroase ale femeilor afgane. Știind ce au trăit între 1996 și 2001 (prima perioadă de dominație talibană) ele se tem că vor putea retrăi regulile dure de acum 20 de ani. Iată ce a povestit, în lacrimi, Shkula Zadran, delegată de tineret a Afganistanului la ONU și masterandă în relații internaționale la o universitate privată din Kabul.

”Acesta este doar începutul. Ei nu pot tolera câteva imagini cu femei care sunt pe pe panouri, deci doar imaginați-vă: Mă vor tolera pe mine? Ca o femeie fățișă? Ca un oponent politic? Nu, nu o vor face. Și de asta îmi este teamă pentru viața mea. Și de asta sunt sigură că nu voi supraviețui aici, în Afganistan. Și asta este cea mai tristă parte. Urmez un program de master în relații internaționale în una dintre universitățile private din Kabul. Știți, acesta este cel mai rău moment din viața mea. Mă gândeam la plecare de câteva zile, dar, scuze… Nu vreau să plec. Știți, asta este țara mea și am fost născută aici. Am crescut aici. Am multe amintiri frumoase aici, în Kabul. Nu vreau să-mi pierd rădăcinile . Nu vreau să-mi pierd oamenii. Nu vreau să pierd Afganistan. Am visuri foarte mari pentru mine și pentru afganii mei. Vreau să fiu lector, vreau să predau la universități. Vreau să fac parte din modelarea generației care vine. Nu vreau să plec”, spune Shkula Zadran.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: