Redactia.ro

Primăria din România care alocă peste 150.000 de euro lunar pentru pază. Cheltuieli cu 40% mai mari decât în Capitală

Primăria Constanța

Primăria Constanța conduce detașat clasamentul cheltuielilor pentru servicii de pază din România, potrivit unei analize realizate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului. Datele arată că administrația locală din Constanța plătește lunar aproximativ 768.000 de lei pentru paza instituțiilor, echivalentul a peste 150.000 de euro, sumă cu aproape 40% mai mare decât cea alocată de Primăria Municipiului București.

Primăria din România care alocă peste 150.000 de euro lunar pentru pază

Potrivit FACIAS, nivelul acestor cheltuieli ridică semne de întrebare, în condițiile în care facturile lunare pentru servicii de securitate ajung frecvent la sute de mii de lei, iar justificarea lor este dificil de susținut în raport cu nevoile reale și alternativele existente.

După Constanța, în clasament urmează Primăria Arad, care cheltuiește aproximativ 700.000 de lei pe lună pentru 32 de posturi de pază private. Raportat la costurile totale, suma ar echivala cu un salariu brut lunar de circa 22.000 de lei pentru fiecare paznic de la intrarea în instituție.

Podiumul este completat de Primăria Capitalei

Podiumul este completat de Primăria Capitalei, cu o alocare lunară de aproximativ 444.000 de lei pentru servicii de pază, conform calculelor realizate de FACIAS.

Lista administrațiilor locale cu cheltuieli semnificative continuă cu:
– Drobeta Turnu Severin: aproximativ 350.000 de lei lunar;
– Alba Iulia: aproximativ 311.000 de lei lunar;
– Târgoviște: aproximativ 200.000 de lei lunar;
– Târgu Mureș: aproximativ 150.000 de lei lunar, conform RTV.

În total, doar aceste șapte primării generează cheltuieli anuale de peste 35 de milioane de lei din bugetul public, exclusiv pentru servicii de pază.

Reprezentanții FACIAS propun ca soluție reducerea costurilor prin tehnologizare, respectiv implementarea unor sisteme integrate de monitorizare video și dispecerate centralizate, măsuri care ar putea diminua cheltuielile cu până la 60%. De asemenea, organizația atrage atenția că multe primării din țară asigură paza exclusiv prin Poliția Locală, variantă care ar putea fi adoptată și de administrațiile cu cheltuieli ridicate, pentru a elimina contractele costisitoare cu firme private.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: