Redactia.ro

Protest masiv al minerilor și angajaților din energie. Cer revenirea la vechile condiții de pensionare

guvern

Minerii și energeticienii ies joi în stradă, între orele 13.00 și 17.00, în Piața Victoriei, pentru a-și face auzite nemulțumirile. Protestul este organizat de sindicatele afiliate Federației Naționale Mine Energie și susținut de Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”.

Principalele revendicări vizează neacordarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă pentru angajații care lucrează în condiții grele, dar și lipsa protecției sociale pentru aproximativ 2.000 de salariați cu contracte pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

CNS „Cartel ALFA” a transmis, printr-un comunicat, că susține „ferm şi necondiţionat” acțiunea de protest organizată în fața Guvernului. Sindicaliștii atrag atenția că drepturile angajaților din sectorul energetic sunt afectate de mai multe măsuri adoptate în ultimii ani.

Printre solicitările principale se numără revenirea la condițiile de pensionare valabile înainte de 1 septembrie 2024, precum și clarificarea situației minelor care nu pot fi închise din punct de vedere tehnic la termenele stabilite.

Revendicările vizează salariați din mai multe companii strategice: Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Nuclearelectrica S.A. – CNE Cernavodă, Hidroelectrica S.A., Hidroserv S.A., Compania Națională a Uraniului S.A. și Complexul Energetic Valea Jiului.

Sindicatele susțin că sunt încălcate prevederi din contractele individuale de muncă prin neacordarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă pentru cei care lucrează „în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare”. De asemenea, atrag atenția asupra situației celor aproximativ 2.000 de angajați cu contracte pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care nu beneficiază de protecție socială adecvată.

O altă cerință importantă vizează modificarea legislației privind măsurile de protecție socială pentru personalul afectat de procesul de decarbonare. Sindicaliștii solicită stabilirea unei perioade de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru salariații disponibilizați.

Totodată, aceștia cer eliminarea dezechilibrului dintre energia produsă în bandă și energia sporadică. În opinia lor, capacitățile pe bază de cărbune ar trebui scoase din exploatare doar după punerea în funcțiune a noilor capacități pe gaz și nucleare.

Printre revendicări se regăsește și solicitarea de a stopa concurența considerată inechitabilă, care ar afecta companiile strategice din sectorul energetic.

Confederația sindicală solicită autorităților „deschiderea imediată a unui dialog instituţional real şi adoptarea unor măsuri urgente pentru protejarea locurilor de muncă şi a securităţii energetice a ţării”.

În mesajul transmis public, CNS „Cartel ALFA” subliniază: „România nu îşi poate permite vulnerabilizarea sistemului energetic şi sacrificarea drepturilor salariaţilor din energie!”.

Protestul din Piața Victoriei are loc într-un context tensionat pentru sectorul energetic, marcat de reforme, planuri de decarbonare și restructurări. Sindicaliștii susțin că fără măsuri clare de protecție socială și fără un calendar realist de tranziție energetică, riscurile pentru angajați și pentru securitatea energetică a țării vor crește.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: