Georgescu Dragos
Generația de Aur a fotbalului românesc a rămas în memoria colectivă pentru performanțele remarcabile din anii ’90, însă, dincolo de stadion, jucătorii au purtat povești de viață pline de emoție și de profunzime. Una dintre cele mai sensibile mărturii vine din partea lui Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale, care a povestit recent cum fiica sa, Andra, a fost adoptată în 1997 din același orfelinat din care alți mari oameni din fotbal au ales să ofere o nouă viață unor copii.
Prunea, mărturisiri emoționante: „Eu, Lăcătuș, Borcea și Cornel Dinu am adoptat copii de la același orfelinat. Ți se rupe sufletul când intri acolo”. Cum i-au ales pe cei mici
Într-o confesiune sinceră, Prunea a rememorat acele momente delicate, în care destinul fiicei sale s-a legat de alți copii adoptați de Marius Lăcătuș, Cornel Dinu și Cristi Borcea. Legătura dintre aceste povești este reprezentată de Silvia Dinu, fosta soție a lui Cornel Dinu, care lucra la acel orfelinat ca jurist și care a sprijinit procesul de adopție pentru toate aceste familii.
Dezvăluirea lui Florin Prunea a surprins publicul, pentru că a arătat o latură sensibilă și profund umană a unor personalități adesea privite doar prin prisma performanțelor sportive sau a carierei publice.
În dialogul cu jurnalistul Viorel Grigoroiu, fostul portar a confirmat că fiica sa a provenit din același loc cu copiii adoptați de alte figuri emblematice din fotbalul românesc. Întrebat de ce „toți” au ales același orfelinat, răspunsul lui a fost simplu și direct:
Astfel, destinele a patru copii au fost unite printr-un fir nevăzut, care i-a adus pe toți în familii legate de fotbal și i-a făcut parte dintr-o poveste comună.
Silvia Dinu, soția regretată a lui Cornel Dinu, a fost un sprijin esențial pentru familiile care au ales să adopte. Prin munca sa de jurist la orfelinat, ea a asigurat că procedurile au decurs corect și că micuții au ajuns în medii unde li se putea oferi iubire și stabilitate.
Pentru Florin Prunea, dar și pentru ceilalți, Silvia nu a fost doar un profesionist care și-a făcut treaba, ci un om care a știut să transmită un mesaj puternic:
„Nu îi luați de milă, luați un copil unde simțiți ceva.”
Această frază, pe care Prunea și-o amintește cu emoție, a fost esențială în momentul deciziei. Ea a orientat părinții către alegerea din inimă, nu către o soluție bazată pe compasiune superficială.
Prunea a povestit că fiica sa, Andra, era cea mai mică dintre copiii adoptați din acel orfelinat. Dacă alți micuți aveau câteva luni sau chiar mai mult, Andra avea doar două săptămâni atunci când a intrat în familia fostului portar.
„Alexandra parcă la șase luni, nu mai știu exact. Au fost adoptați în perioade diferite: primul mi se pare că a fost Corneluș, apoi Alexandra, Patrick parcă, dar a mea este cea mai mică”, a spus Prunea.
Astfel, fetița de doar câteva zile a devenit lumina casei pentru familia Prunea, care i-a oferit șansa unei vieți normale și pline de afecțiune.
Un detaliu emoționant din poveste este acela că alegerea finală a fost făcută de Lidia, soția lui Florin Prunea. Ea a mers împreună cu Mariana, soția lui Marius Lăcătuș, la orfelinat.
„A mers Lidia cu Mariana a lui Lăcă. Au urcat la etajul trei, Andra era în scutece, cum se ținea atunci, în 1997, când a fost născută. Doar ochii i se vedeau. A zis: «Asta e». Și doamna Silvia i-a spus: «Stați, doamnă, că mai avem». Dar Lidia a insistat: «Nu, nu, asta e».”
Această scenă arată cât de instinctiv și puternic poate fi legământul dintre părinte și copil, chiar și în momentul în care sângele nu este cel care îi unește.
Emoția primei întâlniri cu un copil din orfelinat
Florin Prunea și-a amintit că intrarea într-un orfelinat este o experiență copleșitoare:
„Ți se rupe inima când intri acolo. Doamna Silvia le spunea mamelor: «Nu îi luați de milă, să luați un copil unde simțiți ceva».”
Pentru părinții adoptivi, momentul primei întâlniri este un amestec de emoție, teamă și speranță. Alegerea nu este una ușoară, dar atunci când legătura se creează instantaneu, ea devine indestructibilă.
Faptul că mai multe figuri din fotbal au ales să adopte copii din același loc nu este doar o coincidență, ci și o dovadă a valorilor comune pe care acești oameni le împărtășeau. Generația de Aur nu a însemnat doar succes sportiv, ci și responsabilitate socială și dorința de a dărui.
Cornel Dinu, Marius Lăcătuș, Cristi Borcea și Florin Prunea au fost legați nu doar de terenul de fotbal sau de viața sportivă, ci și de gesturi de viață profund umane, prin care au oferit șansa unor copii de a avea o familie adevărată.
Adopția nu era un proces simplu în România anilor ’90. Sistemul era încă rigid, birocrația copleșitoare, iar percepția societății despre adopție nu era la fel de deschisă ca astăzi.
Faptul că personalități publice au ales să adopte copii a contribuit indirect la normalizarea acestui gest. A arătat că adopția nu este o soluție de compromis, ci un act de iubire și responsabilitate.
Mărturia lui Florin Prunea vine să completeze tabloul unei generații de sportivi care nu au fost doar eroi pe teren, ci și oameni care au știut să își asume rolul de părinți în condiții speciale.
Poveștile acestor adopții pot inspira și astăzi familiile care se gândesc la un astfel de pas. Ele arată că legătura dintre părinte și copil nu depinde de biologie, ci de dragostea și dedicarea pe care o oferi.
