Incendiu în Voluntari, judeţul Ilfov, la un punct de colectare şi reciclare de maşini. Flăcările se propagă pe o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi.
Intervenţia pompierilor este dificilă, îngreunată de lipsa hidranţilor din zonă.
Un incendiu a izbucnit marţi la un punct de colectare-reciclare autoturisme din Voluntari, iar la faţa locului se intervine cu 18 autospeciale, informează ISUBIF.
Focul a cuprins o suprafaţă de 1.000 mp şi este afectată o stivă de autoturisme, fiind pericol de extindere la spaţii de depozitare şi utilaje.
„Pericolul de propagare există în continuare, la o hala metalică din vecinătate. Nu sunt persoane rănite. Nu au fost identificaţi hidranţi, se va alimenta de la operatori economici privaţi din zonă (centre comerciale)„, a precizat Daniel Vasile, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
Autorităţile au trimis prin sistemul RO-ALERT un mesaj de avertizare locuitorilor din zonă.
„Incendiu depozit Remat în comuna Afumaţi/judeţul Ilfov cu degajări mari de fum, norul de fum se îndreaptă în direcţia Bucureşti. Pentru asigurarea protecţiei rămâneţi pe cât posibil în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Respectaţi recomandările pompierilor„, se arată în mesaj.
Citeşte şi: Incendiu în Paris. Şapte persoane au murit