Georgescu Dragos
Dispariția lui Ion Drăgan, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din Gorj, a produs o undă de șoc nu doar în comunitatea locală, ci în întreaga lume a folclorului românesc. Solistul a suferit un infarct în somn chiar în dimineața zilei de Crăciun.
De ce se plângea Ion Drăgan în ultima vreme. Ar putea fi principală cauză a infarctului care l-a răpus chiar în prima zi de Crăciun
Vestea morții sale, venită chiar în ziua sfântă de Crăciun, a fost cu atât mai greu de acceptat cu cât artistul nu era cunoscut cu probleme de sănătate majore și continua să fie extrem de activ pe scenă, în proiecte culturale și educaționale.
Cei apropiați povestesc însă că, deși era mereu zâmbitor și plin de energie pe scenă, Ion Drăgan se plângea în ultimele luni de o oboseală accentuată. Nu era vorba de nemulțumire, ci de firescul unui om care muncea mult și intens, fiind implicat în numeroase evenimente pe care nu dorea să le refuze, din respect pentru public și din dragoste față de profesia sa.
În discuțiile cu prietenii și colegii de breaslă, mărturisea că se simte obosit. Programul său era plin, repetiții, deplasări, spectacole, festivaluri, evenimente culturale și proiecte educaționale. Cu toate acestea, nu s-a gândit nicio clipă să ia o pauză.
Spunea adesea că atunci când urcă pe scenă, oboseala dispare, fiindcă muzica îi aducea cea mai mare bucurie. Trăia din plin energia pe care i-o dădea întâlnirea cu publicul, iar aplauzele erau, pentru el, cea mai frumoasă răsplată.
Nu voia să renunțe la nimic, nu voia să dezamăgească pe nimeni și, mai ales, nu voia să se îndepărteze nici măcar pentru scurt timp de activitatea artistică în care își investise viața. Profesiei sale i se dăruise pe deplin, iar acest lucru îl simțeau toți cei care îl vedeau cântând.
Evenimente multe, planuri și angajamente asumate
În perioada sărbătorilor de iarnă, programul lui era, ca de obicei, foarte încărcat. Era invitat la numeroase spectacole, concerte și evenimente tematice, iar agenda sa pentru decembrie și început de ianuarie era plină.
Avea programat un nou eveniment chiar și de Revelion, alături de Școala Populară de Arte, instituție în cadrul căreia lucra și unde forma tineri talentați. Nu privea aceste angajamente ca pe o povară, ci ca pe o bucurie și o responsabilitate.
Le povestea colegilor că se simte obosit, dar în același timp se arăta entuziasmat de fiecare întâlnire cu publicul. Cântecul îi dădea sens, iar scena era locul în care se simțea cel mai împlinit. Această combinație de obositoare intensitate și profundă pasiune l-a însoțit până în ultimele zile.
Un capitol aparte în viața sa era activitatea cu cei mici. Conducea un grup de copii, pe care îi învăța tainele cântecului popular, portului autentic, respectului față de tradiție și scenă.
Recent, a mers împreună cu grupul său la colindat la Târgul de Crăciun din Capitală. A fost un moment de mare emoție pentru toți: pentru copiii care urcau pe scene mari, pentru părinții lor, dar și pentru el, care vedea cum tradiția merge mai departe prin glasurile celor tineri.
Îi încuraja, îi îndruma blând, le vorbea despre responsabilitatea pe care o are un interpret de folclor și le spunea adesea că „adevărul cântecului popular se poartă în inimă, nu doar în voce”. În acele momente, oboseala părea să dispară complet, lăsând loc doar bucuriei de a dărui mai departe ceea ce știa și iubea.
O veste care a cutremurat comunitatea
Tocmai de aceea, vestea morții sale a fost cu atât mai năucitoare. Comunitatea din Gorj a fost șocată, iar reacțiile au depășit rapid granițele județului.
Cei care îl știau de pe scenă, din spectacole, festivaluri și manifestări culturale nu puteau asocia imaginea lui cu ideea de boală. Nu era cunoscut cu afecțiuni grave, nu lipsise de la evenimente, nu se retrasese. Dimpotrivă, își făcea planuri, repeta, pregătea costume, colinde, programe artistice.
De aceea, moartea lui, petrecută în preajma Crăciunului, a lăsat în urmă o tăcere grea și multe întrebări fără răspuns. Mesajele de condoleanțe au început să curgă necontenit, venind de la prieteni, colegi de breaslă, instituții culturale, dar și de la oameni simpli care îi ascultaseră cântecele.
