Redactia.ro
Home » Știri » Reacția Bisericii Române, după votul care recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex din Parlamentul European

Reacția Bisericii Române, după votul care recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex din Parlamentul European

Patriarhia Română are o primă reacție după votul din Parlamentul European privind recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex. Reprezentanții Bisericii Române readuc în prim plan definiția căsătoriei, fondată pe „legea morală universală”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că poziţia bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie rămâne aceea „fondată pe legea morală universală” a “uniunii dintre bărbat şi femeie”.

Reacția Bisericii Române, după votul pentru căsătorii între persoanele de același sex

Statele membre ale UE au şi e firesc să aibă o absolut totală independenţă de legiferare în sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„În sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, statele membre ale UE au şi e firesc să aibă o absolut totală independenţă de legiferare. Aşadar nu se poate (im)pune problema recunoaşterii obligatorii a aşa-ziselor căsătorii homosexuale în întreaga UE. Aceasta e o construcţie politică democratică, nu totalitară”, a declarat Vasile Bănescu, pentru Agerpres.

Reprezentantul Patriarhiei a adăugat că poziţia Bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie rămâne aceea „fondată pe legea morală universală” a „uniunii dintre bărbat şi femeie”.

Potrivit lui Vasile Bănescu, poziţia bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie rămâne aceea „fondată pe legea morală universală” a „uniunii dintre bărbat şi femeie”.

„Poziţia bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie (instituţie civilă rezervată natural de-a lungul istoriei exclusiv uniunii dintre un bărbat şi o femeie) este poziţia firească fondată pe legea morală universală care stă la baza oricărei societăţi sănătoase din trecut, prezent şi viitor”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Vot pentru căsătorii între persoane de același sex, în Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat cu 387 voturi „pentru”, 123 de abţineri şi 161 voturi „împotrivă” Rezoluţia privind drepturile LGBTIQ în Europa, a informat Asociaţia Accept, potrivit căreia se dă un semnal politic puternic către Comisia Europeană şi statele membre UE.

Reprezentanții PE subliniază că cetățenii care fac parte din comunitatea LGBTIQ ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniunea Europeană.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: