Redactia.ro
Home » Știri » Reacția dură a nepotului lui Nelu Ploieșteanu, după decesul bunicului său: ”Îi era teamă să nu i se întâmple ceva”

Reacția dură a nepotului lui Nelu Ploieșteanu, după decesul bunicului său: ”Îi era teamă să nu i se întâmple ceva”

GALERIE FOTO (3)

Nepotul lui Nelu Ploieșteanu este revoltat în urma informațiilor apărute în spațiul public, după decesul bunicului său. Acesta a făcut declarații șocante despre regretatul artist. 

Reacția dură a nepotului lui Nelu Ploieșteanu

Nelu Ploieșteanu a fost unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști din țară. Unul dintre cei mai apropiați oameni de inima lui a fost chiar nepotul său, Adrian. Tânărul a suferit cumplit după vestea că bunicul lui a decedat și încă nu se poate obișnui cu ideea că acesta nu mai este.

Nelu Ploieșteanu a fost un exemplu pentru nepotul lui, care a decis să-i calce pe urme în activitatea artistică. De altfel, imediat după ce s-a aflat de moartea sa, Adrian a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, precizând că încă nu-i vine să creadă că bunicul său nu mai este.

Astăzi, când Nelu Ploieșteanu este condus pe ultimul drum, Adrian a avut o nouă reacție, de această dată îndreptată spre cei care au tot vehiculat lucruri neadevărate depre decesul artistului. Tânărul s-a declarat revoltat în urma informațiilor apărute în spațiul public.

După ce în spațiul public s-a spus că Nelu Ploieșteanu a decis să părăsească spitalul, înainte de a ajunge să fie internat, din nou, în stare gravă, pe motiv că nu suportă masca de oxigen, acum, nepotul său a precizat de fapt cum au stat lucrurile.

Adrian a mărturisit că motivul pentru care Nelu Ploieșteanu a decis să plece prima dată din spital a fost tocmai din teama de a nu se i se întâmpla ceva acolo și nicidecum pe motiv că nu suporta masca de oxigen.

”Bunicul meu nu a plecat din spital după 36 de ore pe motiv că nu suporta masca de oxigen, așa cum se vehiculează. Bunicul meu a plecat după câteva ore din pricina temei de a nu se întâmpla ceva în spital”, a declarat Adrian, vizibil afectat de pierderea suferită.

Reacția dură a nepotului lui Nelu Ploieșteanu, după decesul bunicului său: ”Îi era teamă să nu i se întâmple ceva”

Mai mult, tânărul a precizat că Nelu Ploieșteanu era foarte responsabil în privința respectării măsurilor de protecție împotriva coronavirusului, spunând că de fiecare dată își sfătuia nepoții să aibă mare grijă de ei.

”Mie îmi spunea zilnic să mă protejez, să port mască și să respect restricțiile implementate de Guvern. Și nu numai mie, ci și verilor mei”, a scris Adrian, nepotul lui Nelu Ploieșteanu pe rețelele sociale.

Nelu Ploieșteanu este condus pe ultimul drum

Nelu Ploieșteanu este înmormântat astăzi, după ce în urmă cu câteva momente trupul său neînsuflețit a fost ridicat de la IML, sub urletele de durere ale fiicelor. Artistul a fost dus acasă pentru ultima oară, preț de câteva momente, iar mai apoi va fi condus spre cimitirul Străulești 2, acolo unde își va dormi somnul de veci.

Din cauză că artistul a murit din cauza infectării cu virusul din China, acesta va avea parte de o înmormântare în regim covid.

Fiicele regretatului artist nu s-au dezlipit nicio secundă de sicriul tatălui lor. Mai mult decât atât, disperate, îngenuncheate de pierderea suferită, fetele au început să plângă în hohote și să țipe de durere. Au fost scene sfâșietoare în momentul în care acestea au văzut sicriul în care se află artistul. Fetele au început să plângă, să țipe și să-l jelească pe cel mai important bărbat din viața lor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: