Redactia.ro
Home » Știri » Reacţia lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, după ce 4 oameni au murit în explozia de la Călimăneşti

Reacţia lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, după ce 4 oameni au murit în explozia de la Călimăneşti

Dramă pe şantierele din România, în noaptea de miercuri spre joi. Patru oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți. Aceștia erau muncitori care făceau lucrări la autostrada Moldovei, cu cinci utilaje. Răniții au ajuns la spital.

Toate acestea s-au întîmplat după ce o magistrală de gaze a explodat în apropierea localității Călimănești, într-o zonă nelocuită.

Cum a reacţionat Sorin Grindeanu?

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu transmite sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziei de pe şantierul Autostrăzii Moldova.

„În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi. În urma accidentului de pe șantierul autostrăzii A7, în care și-au pierdut viața 4 muncitori, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate”, a postat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Explozia, la 1.30 dimineaţă

Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, a venit cu detalii cu privire la explozia produsă în apropiere de Călimănești.

La ora 1:30 a fost deflagrația. În câteva minute, prin comitetul Situațiilor de Urgență și, bineînțeles, ținând legătura cu toate instituțiile abilitate, s-a declarat acest plan roșu.

Am fost informați despre situația respectivă. Nu se știa de victime. Din păcate s-au identificat puțin mai târziu cele patru victime carbonizate și cele cinci, dintre care trei sunt în momentul acesta la Spitalul Municipal Adjud, iar două au fost duse cu ambulanța la Bacău pentru a fi transportate cu elicopterul la București.

Am ținut legătura cu președintele Transgaz, acolo fiind vorba despre magistrala care se duce pe toată zona Moldovei, inclusiv în Republica Moldova.

La momentul deflagrației, pentru câteva minute, a fost oprită furnizarea gazului pentru cele trei orașe: Adjud, Focșani, Odobești, dar s-a identificat o oprire cu undeva până la 5 kilometri de la zona deflagrației, reușind astfel operatorii să furnizeze pe alte rute în așa fel încât cetățenii să beneficieze în continuare de gaz.

S-a ținut legătura cu tot ce înseamnă Ambulanță, ISU și toate instituțiile. Știu că la ora 3:30 s-a dat drumul și pe DN, să fie circulația în regulă.

De la locul exploziei până la prima casă sunt undeva la 800 de metri, iar față de șosea undeva la 500 de metri”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: