Redactia.ro
Home » Știri » Reacții după sentința definitivă din Dosarul Colectiv! Ce spune tatăl unei victime

Reacții după sentința definitivă din Dosarul Colectiv! Ce spune tatăl unei victime

Pronunțarea sentinței definitive de astăzi în Dosarul Colectiv stârnește un val de reacții. Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, și, totodată, tatăl unui tânăr care și-a pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv a avut prima reacție. 

Reacții după sentința definitivă din Dosarul Colectiv! Ce spune tatăl unei victime

Eugen Iancu este de părere că prea puține lucruri s-au schimbat în România de la incendiul din Colectiv. Asta, spune el, este cel mai dureros lucru. „Mă bucur că avem un final. Pentru noi, care ne-am pierdut copiii e un moment de liniște. Putem să respirăm un pic. A fost o zbatere.

O încercare permanentă că vom atrage atenția autorităților, statului, că trebuie să identificăm greșelile, vinovațîi, că trebuie să ii pedepsim și să construim. După 6 ani jumate avem un prim răspuns al Justiției. Avem acțiunea autorităților post-incendiu.

Trebuie să știm de ce intervenția a fost cum a fost, de ce reprezentanții statului s-au opus în primele 5 zile că răniții să beneficieze de un tratament corect în spitalele europene. Și pentru asta au fost bani privați, de la intreprinderi și oameni care s-au oferit să plătească. Avem foarte multe lucruri de aflat și schimbat”, a spus Eugen Iancu pentru Antena3.

Klaus Iohannis, despre decizia în cazul Colectiv

Mulți dintre cei care au avut de suferit de pe urma incendiului de la Colectiv încă suferă. Și asta pentru că justiția nu a dat un verdict, a spus președintele Klaus Iohannis.

„Eu cred că este timpul să avem o hotărâre definitivă pe această speță, ca să știm cum evaluează justiția română ceea ce s-a întâmplat atunci.

A fost o  tragedie imensă și familiile celor care au căzut victimele acelui incendiu suferă până în ziua de astăzi și mulți suferă, fiindcă pur și simplu justiția nu a dat un verdict. Deci așteptăm cu toții acest verdict”, a spus Iohannis.

Dosarul Colectiv: Cristian Popescu Piedone şi patronii clubului, condamnaţi la închisoare

Sentință definitivă! Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis condamnarea patronilor clubului Colectiv, dar şi a primarului Cristian Popescu Piedone.

Primarul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare. Costin Mincu, patronul clubului, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni, iar Alin George Anastasescu a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni. Cristian Mihai Niţă, directorul firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni. Antonina Radu, pompier al ISU Bucureşti, a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce pompierul George Matei a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: