Redactia.ro
Home » Știri » Republica Moldova trimite, la rândul său, cerere de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul președintelui Maia Sandu

Republica Moldova trimite, la rândul său, cerere de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul președintelui Maia Sandu

După exemplul Ucrainei, Republica Moldova trimite, la rândul său, cerere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Președintele Maia Sandu a transmis deja mesajul pentru oficialii europeni.

Președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu au semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Vrem să trăim pașnic în democrație”, a transmis Maia Sandu.

Republica Moldova, cerere de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul președintelui Maia Sandu

„Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ea este adresată domnului Emmanuel Macron, Președintele Franței, țara care astăzi deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Cererea o depunem în următoarele zile la Bruxelles. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană.

Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, hotărât, vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor din Moldova”, a mai punctat Maia Sandu.

„Acum, în zilele războiului din Ucraina, rămânem maturi și oferim ajutor vecinilor noștri. Ne păstrăm neutralitate și rămânem calmi, generoși. Maturizarea ne-a luat 30 de ani. Acum cu lecțiile învățate suntem gata să ne asumăm viitorul”, a mai spus președinta Republicii Moldova, citată de Ziardul de Gară din Chișinău.

Există informații că, la acest moment, o cerere similară de aderare este „iminentă” şi din partea Georgiei. La Tbilisi, premierul georgian Irakli Garibaşvili ar fi semnat deja de joi cererea de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană. Așadar, Republica Moldova și Georgia se alătură Ucrainei în eforturile de aderare.

Când discută liderii europeni aderarea Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi UE să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul invaziei ruse din ţara sa.

Iar candidatura Ucrainei va fi discutată la summitul liderilor UE care se va desfășura săptămâna viitoare, care ar putea avea loc săptămâna viitoare, potrivit Agerpres.

Totuși, statele membre ale UE sunt sceptice în privinţa unui parcurs rapid al Ucrainei spre statutul de ţară candidată, deși invazia rusă ar putea crea „noi parametri”.

Aderarea la UE este în mod normal un proces lung, timp în care ţările candidate trebuie să se alinieze la valorile și regulile UE.

Ţări care au oficial statutul de candidate la UE sunt Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Iar negocierile de aderare trenează de mulți ani.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: