Redactia.ro
Home » Știri » Rugăciunea Dreptului Simion, protectorul copiilor. Îi apără pe cei mici de necazuri

Rugăciunea Dreptului Simion, protectorul copiilor. Îi apără pe cei mici de necazuri

sfantul si dreptul simeon

Calendar ortodox 3 februarie 2023. Este mare sărbătoare în ziua aceasta pentru toți creștinii, pentru că are loc pomenirea Sfântului şi Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu și aparătorul copiilor. Tot în ziua aceasta mai este cinstită și Sfânta Muceniță Ana.

Calendar ortodox 3 februarie 2023. Sfântul și Dreptul Simeon

În fiecare an, pe data de 3 februarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul şi Dreptul Simeon primitorul de Dumnezeu. În timpul domniei lui Ptolomeu al II-lea, acesta a dorit traducerea Vechiului Testament din ebraică în greaca comună. Se spune că la acest proces a participat și Sfântul Simeon. De altfel, el ar fi fost cel care ar fi vrut să traducă cuvântul „fecioară” cu „femeie” pentru că nu putea înțelege cum să fi fost cu putință ca o femeie să nască fără a fi prihănită. Atunci, Îngerul Domnului I s-a arătat și i-a spus următoarele cuvinte: „Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.

După aceea, Sfântul şi Dreptul Simeon a dus o viață dreaptă, demnă de un bun creștin, iar Dumnezeu a făcut în așa fel încât el să se întâlnească cu Fecioara Maria și cu pruncul Iisus când aceasta îl aducea la templu și i-a profețit despre greutățile și Crucea lui Hristos.

Rugăciunea Dreptului Simeon

Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.

Cântare de laudă la Dreptul Simeon, apărătorul copiilor mici

Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil,

Iar vânturile lumii cumplite sunt,

Chiar și pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenușă,

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează

Trecerea prin această viață.

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.

Păzește sufletul și cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor ușor ar pieri

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,

Ține această mică flăcăruie în viață!

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: