Redactia.ro
Home » Sport » S-a stins din viață Mircea Pascu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal

S-a stins din viață Mircea Pascu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal

Mircea Pascu a murit

Mircea Pascu s-a stins din viață la vârstă de 85 de ani. Era internat de 10 zile, iar diagnosticul a fost embolie pulmonară. Fostul președinte al Federației Române de Fotbal avea mai multe boli. A decedat miercuri la ora 17.00.

Mircea Pascu a fost conducătorul cluburilor Jiul Petroșani și Corvinul, pentru ca în 1983 să devină vicepreședinte FRF. În anul 1990 a fost ales în funcția de președintele al Federației Române de Fotbal. După doar câteva luni au avut loc alegeri, iar Mircea Pascu a plecat de la federație. Apoi a mai ocupat funcția de președinte la Rapid. În 1994, după un conflict cu George Copos a plecat de la club. În perioada 1997-1998 a fost președinte la Poli Timișoara. Pentru o perioadă a fost membru al Comisiei de organizare a competițiilor fotbalistice europene, membru în comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA. A fost și membru de onoare al forului european.

Mircea Pascu a iubit toate sporturile

“Mi-a plăcut de mic fotbalul, am ajuns, la Petroșani, la 10 ani, împreună cu băiatul fostului internațional Cibi Braun. Eram cam firav, dar alergam și dădeam bine în minge, i-a plăcut antrenorului de mine. Din păcate, pe teren mic zburdam, dar pe teren mare era altceva, așa că am trecut la alt sport. De la fotbal am trecut la tenis. Am jucat în echipa din Petroșani în campionatul României, apoi am fost antrenor, dar și consilier al Federației Române de Tenis. Ca antrenor am categoria I în «sportul alb», iar tenisul a fost la facultate specializarea mea de bază”, a povestit Mircea Pascu, într-un interviu pentru Libertatea.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal a jucat, volei, baschet și rugby. Mircea Pascu a fost la curent până în ultima clipă cu tot ce se întâmpla în sport.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: