Redactia.ro

S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru premiul cel mare

Serghei Mizil și Mara Bănică, în aventura Asia Express

După săptămâni de provocări și emoții intense, marți, 1 aprilie 2025, a sosit momentul mult așteptat: finala Asia Express, sezonul opt. Competiția care a captivat milioane de telespectatori a ajuns la punctul culminant, cu două echipe care și-au câștigat locul în lupta pentru premiul de 30.000 de euro. Finala acestui sezon promite să fie una plină de suspans și adrenalină, reflectând spiritul întregii competiții desfășurate pe un traseu impresionant de 4.000 de kilometri, prin Vietnam, Filipine și, pentru prima dată, Coreea de Sud.

S-au aflat finaliștii Asia Express 2025

Competiția a fost intensă și doar cei mai rezistenți au reușit să ajungă în finală. Actorii Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, alături de sportivii Gabi Tamaș și Dan Alexa, sunt protagoniștii acestei ultime confruntări. Drumul lor până aici nu a fost unul simplu, fiecare etapă testându-le nu doar rezistența fizică, ci și pe cea mentală și emoțională, potrivit Fanatik.

Proba supremă

Într-un traseu epic de 4.000 de kilometri care a cuprins Vietnamul, Filipinele și, în premieră, Coreea de Sud, concurenții au avut de înfruntat multe obstacole. Producătorii show-ului au pregătit provocări care mai de care mai inventive și dificile, menite să scoată la iveală cele mai bune și uneori, cele mai vulnerabile părți ale participanților.

Mize mari și speranțe

Dan Alexa și Gabi Tamaș, o echipă formată din doi sportivi cu o chimie incontestabilă, au împărtășit în multiple rânduri cât de mult își doresc să câștige această competiție. „

„Nu mă vedeam lângă altcineva în afară de Gabi, cred că este exact partenerul de care am nevoie. E performant, smart, gata să acționeze, ne leagă multe lucruri și am mare încredere în el. Pe mine, personal, mă scoate dintr-o zonă de confort în care sunt de foarte mulți ani și sunt impresionat de amploarea acestui proiect, am văzut ce desfășurare de forțe e în spatele camerelor, e clar că e un show special. Merg cu Gabi să ne distrăm, vrem să câștigăm și chiar cred că va fi ceva de neuitat”, a declarat Dan Alexa înainte de a pleca în Asia Express.

Pe de altă parte, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, duo-ul de actori, nu sunt mai prejos în ceea ce privește determinarea și pasiunea pentru această aventură. Alexandru Ion a exprimat cât de mult a însemnat pentru el această oportunitate:

„Nu există ceva să-mi fi dorit mai tare în televiziunea din România decât să particip la Asia Express. Aștept momentul ăsta de ceva vreme, așa că sunt foarte fericit că se întâmplă. Trăiesc un soi de entuziasm propriu copilăriei combinat cu starea de anticipație care cred că apare natural în pragul unei astfel de aventuri. Mă aștept la o experiență definitorie, la revelații succesive și implicit la momente care se vor grefa adânc în mintea mea, precum și la o amplificare semnificativă a ‘frăției’ pe care o am cu Ștefan”, a spus Alexandru Ion.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri