Redactia.ro

Scandal între Lupu Rednic și actorul Cuzin Toma, celebrul „Firicel” din serialul Las Fierbinți. Ce au de împărțit cei doi

Conflict cu scântei între Lupu Rednic și actorul Cuzin Toma, celebrul „Firicel” din serialul Las Fierbinți

Conflict cu scântei între interpretul de muzică populară Lupu Rednic și actorul Cuzin Toma, celebrul „Firicel” din serialul Las Fierbinți. Artistul susține că nu și-a primit onorariul după ce a cântat la un festival organizat de fundația actorului și, după luni de promisiuni și tăcere, a ajuns la capătul răbdării: a deschis proces pentru a-și recupera banii prevăzuți în contract.

Potrivit declarațiilor artistului, el și soția sa, Cornelia Rednic, au urcat pe scena unui festival organizat la Tulcea de fundația lui Cuzin Toma, intitulată „DACĂ EU POT, POȚI ȘI TU”. Între părți ar fi existat un contract semnat, însă obligațiile financiare asumate de organizatori nu ar fi fost onorate după eveniment.

Scandal între Lupu Rednic și actorul Cuzin Toma, celebrul „Firicel” din serialul Las Fierbinți

Cântărețul spune că a încercat mai întâi să rezolve problema pe cale amiabilă, însă fără niciun rezultat. Actorul i-ar fi cerut o amânare, invocând probleme financiare, apoi ar fi încetat complet să mai răspundă.

„Ne-a chemat ca să cântăm la un festival, la Tulcea. Am semnat contract cu fundația lui, am cântat, iar când a venit timpul să ne plătească, și-a închis telefonul. Vorbea cu mine numai prin mesaje. A susținut că are niște probleme financiare și că mă roagă să îl păsuiesc o lună – două. Am înțeles și am așteptat. Apoi n-a mai răspuns, nici prin intermediul mesajelor. Avocatul m-a sfătuit să deschis proces și am acceptat, fiindcă am înțeles că aceasta este singura cale de a obține banii care ni se cuvin”, a declarat Lupu Rednic pentru SPYNEWS.ro.

Până în acest moment, Cuzin Toma nu a oferit niciun punct de vedere public cu privire la acuzațiile formulate de artist.

Fundația actorului, implicată și în alte procese

Nu este prima dată când asociația „DACĂ EU POT, POȚI ȘI TU” apare în documentele instanțelor. Potrivit Spynews.ro, fundația este parte și într-un alt litigiu, deschis de o firmă care administrează un complex turistic din județul Gorj, pentru recuperarea unei sume de aproximativ 10.000 de lei.

Mai mult, într-un alt dosar, magistrații au obligat deja fundația la plata unei datorii restante:

„Admite cererea. Obligă pârâta Asociaţia Cuzin Toma – DACĂ EU POT, POŢI SI TU la plata către reclamanta SC … SA a sumei de 4848 lei cu titlu de debit restant. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 343,8 lei”, au decis judecătorii, potrivit sursei citate.

Probleme în instanță și pe cont propriu pentru Cuzin Toma

Actorul a avut de-a face cu instanțele și în nume personal. Recent, a pierdut un proces cu Poliția Rutieră Teleorman, după ce a contestat o sancțiune primită în trafic, însă judecătorii au menținut amenda.

„Respinge ca nefondată plângerea contravenţională. Menţine procesul-verbal atacat”, au decis magistrații, hotărâre pe care actorul a contestat-o.

Cel mai grav episod rămâne însă dosarul penal din noiembrie 2022, în care Cuzin Toma a fost judecat pentru conducere fără permis și pentru conducere sub influența substanțelor interzise. Instanța a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, dar a amânat aplicarea ei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

„Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul TOMA CUZIN a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 30.05.2018). (…) Stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 20.11.2018). Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. Amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani”, a decis instanța la acea vreme.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: