Redactia.ro
Home » Știri » Scandal uriaş din cauza unor panouri publicitare din Capitală care îi înfăţişează pe medici ca sfinţi

Scandal uriaş din cauza unor panouri publicitare din Capitală care îi înfăţişează pe medici ca sfinţi

GALERIE FOTO (7) panouri

Capitala a fost împânzită de panouri publicitare reprezentând ființe magice, între medici și sfinți. Desenele sunt realizate de artista Wanda Hutira și fac parte dintr-o campanie amplă a agenției de publicitate McCann România.

Reprezentanţii companiei de publicitate au explicat că, deși viziunea artistei care le-a făcut a fost una îndrăzneață, nu este vorba despre altceva decât despre un gest de recunoștință pentru medici. Ilustrațiile Wandei Hutira fac parte din campania „Mulțumim doctorilor” a agenției McCann Worldgroup România, preluată de peste 20 de birouri McCann din Europa, scrie Libertatea.ro.

Potrivit agenției, sunt peste 300 de postere pe străzile din Europa, cu mulțumiri exprimate în diferite moduri, artistic, pentru personalul medical. „Când am gândit această campanie, nu am intenționat nici o clipă și în nici un fel să ofensăm sau să provocăm pe cineva”, a transmis agenția McCann.

Reacția Bisericii Ortodoxe Române

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că aceste panouri publicitare care reprezintă medici în ipostaze similare icoanelor ortodoxe sunt o „maltratare vizuală a iconografiei creștine”, o blasfemie şi că aceste reprezentări aduc ofensă și breslei medicale, nu doar religiei creștine.

„Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare jenantă de rapt simbolic și maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul (…)

Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator, ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un cult public”, a declarat Vasile Bănescu, potrivit basilica.ro.

Imaginile care au scandalizat bucureștenii și reprezentanții Patriarhiei Române

Ilustrațiile îi înfățișează pe medici cu aer hieratic, într-un stil care combină eclectic elemente de artă religioasă indiană și de iconografie creștină, potrivit Basilica.ro.

Primăria București cere ca panourile publicitare să fie eliminate

Reprezentanţii Primăriei Capitalei cer scoaterea panourilor publicitare, motivând faptul că sunt jignitoare pentru bucureşteni. În acelaşi timp, PMB propune înlocuirea lor cu imagini care să exprime recunoştinţa pentru munca medicilor, dar fără să lezeze credinţa trecătorilor.

„Având în vedere că atât BOR, cât și foarte mulți bucureșteni consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor”, se arată în comunicatul PMB.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: