Redactia.ro

Scandal uriaș la Palatul Victoria. Angajații Guvernului intră în grevă japoneză

Grevă Japoneză

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a anunțat că va intra în grevă japoneză începând de luni, 17 mai, după schimbul dur de replici cu vicepremierul Oana Gheorghiu.

Decizia vine după ce vicepremierul a afirmat că sindicatul ar fi devenit un „instrument politic”, declarație care a stârnit reacții dure din partea angajaților din Palatul Victoria.

Sindicatul cere scuze publice din partea vicepremierului

Într-un comunicat de presă, reprezentanții sindicatului au respins acuzațiile formulate de Oana Gheorghiu și au cerut scuze publice.

„Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, organizație sindicală înființată în martie 2023, respinge categoric declarația doamnei Oana-Clara Gheorghiu potrivit căreia SAALG ar fi devenit «instrument politic». Această afirmație, care nu îi face cinste, este o încercare zeflemitoare și comodă de a muta discuția de la fondul problemei.”

Angajații spun că se așteptau la o reacție diferită din partea vicepremierului.

„Așteptam un semn de integritate și maturitate instituțională; așteptam ca doamna Oana-Clara Gheorghiu să își prezinte scuze față de SAALG și față de angajații din Aparatul de Lucru al Guvernului pentru acuzația nedemnă că sindicatul ar fi devenit «instrument politic». În loc să răspundă la fond, doamna viceprim-ministru a ales zeflemeaua, atacul și victimizarea”, susține sindicatul.

Sindicatul spune că a criticat toate partidele aflate la putere

Reprezentanții Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului afirmă că au criticat constant toate guvernele și liderii politici, indiferent de partid.

Sindicaliștii au dat ca exemplu perioada în care premier era Marcel Ciolacu.

„SAALG a criticat public, dur și repetat, indiferent de partidul aflat la putere. SAALG a criticat public, dur și repetat inclusiv guvernarea Marcel Ciolacu.”

Aceștia au amintit și situația salariilor din aparatul guvernamental.

„În mai 2024, SAALG a cerut public o întâlnire față în față cu premierul Ciolacu și a denunțat situația salarială din Aparatul de Lucru al Guvernului, inclusiv cazul unei colege care plecase în privat după ce avea un salariu net de 3.215 lei la stat.”

Sindicatul susține că a criticat inclusiv declarațiile fostului premier despre funcționarii publici.

„În ianuarie 2025, SAALG a criticat frontal declarațiile lui Marcel Ciolacu despre funcționarii publici, arătând că premierul «a ales să arunce funcționarii publici sub autobuzul retoricii populiste», că afirmațiile sale au fost profund ofensatoare și că problemele bugetare nu sunt cauzate de funcționarii publici, ci de deciziile greșite și de politizarea structurilor guvernamentale.”

Acuzații grave la adresa vicepremierului

Sindicaliștii susțin că organizația lor nu reprezintă interese politice și că a criticat de-a lungul timpului toate partidele aflate la putere.

„Doamna Gheorghiu nu are în față un instrument politic, ci o organizație sindicală care a criticat PSD, PNL, USR, premieri, vicepremieri, miniștri și orice demnitar care a folosit funcția publică împotriva standardelor de integritate, transparență și respect față de administrație.”

În același timp, Oana Gheorghiu este acuzată de sindicat că ar fi făcut presiuni asupra Serviciul de Telecomunicații Speciale și Autoritatea pentru Digitalizarea României în favoarea unei companii germane.

Vicepremierul a respins acuzațiile și a susținut că demersul său a fost doar „exploratoriu”.

Cu toate acestea, angajații din Guvern o acuză de trafic de influență și îi cer demisia.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: