Procurorii DIICOT și DNA au descins, miercuri după amiază, la sediul companiei aeriene TAROM, în contextul scandalului avioanelor ținute la sol.
Descinderile procurorilor vin în ziua în care o scrisoare semnată de pilotul Valentin Gvinda scoate la iveală principalele probleme cu care se confruntă compania aeriană.
În scrisoare, pilotul sesizează Consiliul de Administratie că TAROM se confruntă cu un personal subdimensionat care ar putea duce la producerea unor evenimente aviatice majore. Tot el scrie că pierderile estimate ale companiei pe 2019 sunt, de fapt, duble, iar DNA ar fi intrat pe fir în ceea ce privește achiziția unor avioane.
Fostul director TAROM, audiat la DNA
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a fost acuzat de fosta șefă a TAROM Mădălina Mezei că i-ar fi cerut să țină aeronavele companiei de stat la sol în ziua moțiunii de cenzură pentru a-i împiedica pe parlamentarii din teritoriu să ajungă la București, potrivit Antena 3.
Fostul director al TAROM, Mădălina Mezei, s-a prezentat luni dimineață la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mezei a fost audiată timp de 4 ore în calitate de martor într-un dosar deschis de abuz în serviciu.
Dar Răzvan Cuc neagă vehement acuzațiile. Ba mai mult, Cuc a mărturisit că se gândește să depună plângere penală împotriva fostului director al TAROM, Mădălina Mezei, ca urmare a declarațiilor acesteia.
Cuc și Mezei au încălcat Legea privind Protecția Datelor cu Caracter Personal
În scandalul de la Transporturi, ce l-ar putea aduce pe ministrul Răzvan Cuc în fața instanței, legile privind Protecția Datelor cu Caracter Personal au fost încălcate într-un mod flagrant. Atât Mădălina Mezei, directoare companiei Tarom, cât și ministrul Cuc nu aveau baza legală pentru a consulta listele de pasageri cu o seară înainte de votarea moțiunii de cenzură care a dărâmat Guvernul PSD, notează b1.ro.
Premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, „în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media”.