Vicepremierul Oana Gheorghiu a stârnit un val de reacții în sistemul judiciar după afirmațiile privind „privilegiile” magistraților și impactul pensiilor de serviciu asupra bugetului. Referirea la „Caritas” și declarația potrivit căreia banii pentru aceste pensii ar putea fi luați „de la gura copiilor flămânzi” au provocat un conflict deschis cu magistrații. În urma criticilor, Gheorghiu a revenit cu explicații, susținând că a vorbit strict despre pensii, nu despre salarii.
Scandalul pensiilor magistraților se amplifică
Controversa a pornit de la întrebările legate de veniturile magistraților de rang înalt, folosite ca bază pentru calculul pensiei de serviciu, plafonată la 70% din indemnizația netă. Vicepremierul a evitat să precizeze cifre, fapt care a atras nemulțumiri suplimentare din partea judecătorilor.
Oana Gheorghiu își explică declarațiile
Gheorghiu a precizat ulterior că remarcile sale au fost „metafore” și că nu a intenționat să jignească pe nimeni:
„Eu nu am vorbit niciodată despre salariile magistraților, am vorbit despre pensiile pe care aceștia le încasează.”
„Le-aș transmite magistraților un mesaj: e foarte greu să renunți la un privilegiu care ți s-a dat zeci de ani și dintr-o dată să ți se spună că nu-l mai ai. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinși într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârșit.”
„Remarcile mele au fost niște metafore care au supărat niște oameni și îmi pare rău dacă au fost lezați. Remarcile mele au fost despre pensiile magistraților. Mă duceți într-o discuție de care nu mă ocup. Mi-am exprimat o opinie despre un sistem de care nu mă ocup.”
Pentru a tempera disputa, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a subliniat diferențele mari dintre veniturile magistraților în funcție de grade și vechime și a explicat de ce sistemul are particularități greu de rezumat printr-o singură cifră.
„Sunt salarii foarte diferite în funcție de gradul profesional. Este de la caz la caz. 70% din indemnizația netă este mai mult decât orice pensie pe care o va lua oricare dintre noi. Salariile magistraților sunt în funcție de vechime, de grad, aici e vorba de o echitate în sistem.”
„România nu își mai permite să plătească acești bani, nu-și permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum!”
„Le-aș transmite magistraților un mesaj: e foarte greu să renunți la un privilegiu care ți s-a dat zeci de ani și dintr-o dată să ți se spună că nu-l mai ai. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinși într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârșit.”
Declarațiile inițiale ale Oanei Gheorghiu au vizat sustenabilitatea actualului mecanism de pensii:
„Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că își dau sentințe, îi iau de undeva. Și îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente. Banii ăia nu se tipăresc și nu vin din aer. Vin de undeva.”
Afirmațiile au fost criticate dur de asociațiile profesionale ale magistraților, care au acuzat un discurs populist și o încercare de a pune presiune pe sistemul judiciar într-un moment în care Guvernul pregătește noi modificări legislative.
Subiectul rămâne unul sensibil. Pensiile magistraților au fost de-a lungul timpului apărate ca element al independenței Justiției, în timp ce Comisia Europeană solicită României, prin PNRR, reducerea diferențelor față de sistemul contributiv. Dezbaterile continuă, în contextul în care proiectul privind pensiile de serviciu se află în analiza CSM.
Sursa foto: Arhivă




















