Redactia.ro
Home » Știri » Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă: „Pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”

Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă: „Pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”

Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă: „Pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că în coaliţie s-a decis ca reglementarea salariilor şi a pensiilor să fie analizată în grupuri de lucru înfiinţate la Ministerul Muncii. Totodată, el a mai spus că pensiile militare sunt de serviciu, nu pensii speciale.

Premierul Nicolae Ciucă: „Pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”

„Pensiile militare, indiferent de domeniul unde îşi desfăşoară activitatea, sunt pensii militare de stat, sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale. La nivelul coaliţiei am decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor şi a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru, care vor lua fiinţă la nivelul Ministerului Muncii, din care vor face parte atât reprezentanţii structurilor guvernamentale, cât şi reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, societatea civilă, astfel încât să putem să avem până la finalul anului ceea ce va reprezenta îndeplinirea jalonul nostru din PNRR şi pentru salarii şi pentru pensii, pentru că discutăm, practic, aici, de ceea ce înseamnă echilibrarea, eliminarea inechităţilor şi toate problemele pe care le ştim cu toţii în sistemul de salarizare şi de pensii”.

„Este o decizie care a fost luată în coaliţie, este decizie care deja a început să prindă conturul la nivelul Guvernului, în interiorul Ministerului Muncii”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Întrebat în legătură cu impozitarea pensiilor speciale, Nicolae Ciucă a spus că în acest moment nu poate fi luată această decizie.

„În momentul de faţă, aţi văzut care a fost conţinutul ordonanţei de urgenţă. Impozitarea, aşa cum arată lucrurile acum, este un aspect care trebuie foarte bine corelat cu digitalizarea sistemului din Ministerul de Finanţe, astfel încât să putem să avem un sistem care să ne dea cu adevărat imaginea a tot ceea ce înseamnă partea de venituri şi în felul acesta să se stabilească nivelul de impozitare. Aşa cum arată lucrurile acum, nu putem să luăm această decizie”, a adăugat premierul, potrivit Agerpres.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: