Redactia.ro
Home » Știri » Sentința Colectiv. Prima reacție a unuia dintre patronii Colectiv

Sentința Colectiv. Prima reacție a unuia dintre patronii Colectiv

Sentința Colectiv. Prima reacție a unuia dintre patronii Colectiv

Sentința Colectiv. Prima reacție a unuia dintre patronii Colectiv. Unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, a declarat că decizia tribunalului de condamnare a sa este una nedreaptă, motivând că nu au fost administrate toate problemele, susținând că va contesta sentința.

Sentința Colectiv. Prima reacție a unuia dintre patronii Colectiv

Potrivit Mediafax, Costin Mincu a precizat că, în opinia sa, decizia Tribunalului București în dosarul Colectiv este una nedreaptă. Acesta a declarat că va contesta decizia la Curtea de Apel, unde speră ca judecătorii să administreze toate probele și să audieze inclusiv experții procuraturii.

O consider nedreaptă, sper că în apel judecătorii care vor judeca să administreze toate probele, nu aşa cum a făcut domnul judecător Bălănescu. Şi mai mult decât orice, sper să fie audiaţi experţii procuraturii. Adică, mă refer la experţi, experţii INSEMEX şi la experţii pe disciplina în construcţii pe care domnul judecător a decis să nu ii audieze, în cursul dosarului”, a spus Mincu.

Mincu este de părere că sentința este nedreaptă

Costin Mincu a spus că acest proces, deși cazul a început în urmă cu patru ani, a durat, practiv, doar 14 luni și că un dosar de „amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni”.

Eu o să vă mai spun că, deşi în opinia publică circulă acest lucru, că procesul a durat patru ani. El a început acum patru ani, dar practic procesul a durat 14 luni, din momentul în care domnul judecător Bălănescu a preluat dosarul după ce primul judecător s-a pensionat şi până când a dat sentinţa, a durat 14 luni. Convingerea mea este că un dosar de amplitudinea asta nu se poate rezolva în 14 luni. Cu tot respectul pentru domnul judecător, noi o să contestăm decizia şi o să vedem exact ce se va întâmpla în apel”, a declarat patronul Colectiv.

De asemenea, patronul Colectiv nu consideră decizia Tribunalului a fi una justă, motivând că, dacă ar fi considerat că are vreo vinovăție în dezastrul acesta teribil ar pledat vinovat.

Dacă aş fi considerat că am o vinovăţie în dezastrul acesta teribil, aş fi pledat vinovat. Dar acuzaţiile care ni se aduc de către procurori, noi le considerăm a fi false, pentru că nu noi am construit clubul, a fost o firma de construcţii care a construit acel club, nu ne-am autorizat noi, ne-a autorizat Primăria, nu ne-am controlat noi, ne-a controlat ofiţerii ISU”, a spus Mincu.

„Statul român este de vină”

Între timp, Costin Mincu a declarat pentru Digi24, în care a susținut că se consideră nevinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Din punctul său de vedere, cel care trebuie tras la răspundere este statul român.

În urma sentinței finale în cazul Colectiv, fostul primar al sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la opt ani și șase luni de închisoare cu executare. Cei trei patroni ai clubului, George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea au primit 11 ani și opt luni de închisoare cu executare, dar decizia nu este definitivă.

Daniela Niță, patroana firmei de artificii a primit 12 ani și opt luni de închisoare, iar pirotehnistul Zaharia Viorel, a fost condamant la 9 ani și opt luni de închisoare cu executare.

Citeste si:Percheziții la un centru de plasament din Timiș. Mai multe fete cu handicap ar fi fost puse să se prostitueze

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: