Redactia.ro
Home » Știri » Simona Halep a împlinit 33 de ani. Cum a petrecut tenismena și cine au fost persoanele care i-au făcut o surpriză imensă

Simona Halep a împlinit 33 de ani. Cum a petrecut tenismena și cine au fost persoanele care i-au făcut o surpriză imensă

GALERIE FOTO (2)

Este sărbătoare mare în familia Simonei Halep! Tenismena a împlinit 33 de ani și a sărbătorit alături de cei dragi. Pe rețelele de socializare, sportiva a publicat mai multe imagini cu familia sa, iar fanii i-au transmis numeroase mesaje emoționante. 

Simona Halep a împlinit 33 de ani

În trecut, Simona Halep își sărbătoarea ziua de naștere la turneele la care se afla în circuitul WTA, însă acum, aniversarea a prins-o acasă, în mijlocul celor la care ține cel mai mult.Campioana a petrecut clipe frumoase alături de părinți și de fratele ei și a împărtășit cu fanii aceste momente speciale, pe social media.

Tenismena a ales sărbătorească într-un cadru intim, alături de familie. De la ziua Simonei Halep nu au lipsit fratele Nicolae, soția și fiica acestuia. De data aceasta, Simona a avut ocazia de a-și aduce toată familia la un loc și de a se bucura alături de aceștia.

Cu toți au făcut poze, iar imaginile au fost urcate în mediul virtual, unde au putut fi văzute de toți fanii ei. În plus, campioana a primit un tort din partea celor dragi cu mesajul „La mulți ani, Simona!” 

foto: instagram

Revine pe teren

Simona Halep și-a revenit după accidentarea la picior care a ținut-o departe de teren în ultimele luni și a decis să accepte wildcard-ul primit din partea organizatorilor turneului Hong Kong Open.

„Cred că astăzi este ziua potrivită să împărtășesc cu voi faptul că voi reveni pe teren mai repede decât mă așteptam. Voi zbura către Hong Kong mâine, pentru a participa la turneul WTA 125 Hong Kong Open. Le mulțumesc organizatorilor pentru că mi-au oferit un wildcard și abia aștept să ne vedem acolo”, a spus Simona Halep, într-un mesaj postat de organizatorii turneului din Hong Kong pe rețelele de socializare.

Simona Halep a revenit în circuitul WTA la Miami Open, în martie, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj de la patru ani la nouă luni.

Cât a cheltuit ITIA cu procesul Simonei Halep

Avocatul Simonei Halep, Howard Jacobs, a făcut publică suma pe care ITIA a plătit-o pentru a o distruge pe „Simo”: agenția a cheltuit în jur de două milioane de dolari în acest proces.

„E greu de spus ce s-a întâmplat. Am considerat de la început că acuzaţiile legate de neregularităţile din paşaportul ei biologic au fost nefondate. Nu am înţeles niciun moment acest caz.

Iar în cazul Roxadustatului, în mod normal, le furnizezi autorităţilor proba contaminată şi apoi te pui de acord cu sancţiunea sau o conteşti, însă nu se ajunge niciodată la un caz ca acesta.

Nu cred că am avut vreodată un caz atât de ciudat ca acesta…în care ei să se lupte până la capăt și apoi să vină cu acuzația de dopaj sanguin. Cazul a devenit super, super complicat. Nici nu vreau să-mi imaginez ce sumă au cheltuit cu acest caz! Nici nu-mi pot imagina!

Cred că au fost cel puțin două milioane de dolari, pentru că au avut atât de mulți experți și avocați implicați în această luptă., a spus Howard Jacobs, pentru Sports Illustrated.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: