Redactia.ro
Home » Știri » „Soția mea m-a ținut prizonier timp de patru ani și a avut o aventură cu îngrijitorul meu” Drama acestui bărbat a uimit o lume întreagă

„Soția mea m-a ținut prizonier timp de patru ani și a avut o aventură cu îngrijitorul meu” Drama acestui bărbat a uimit o lume întreagă

Soția mea m-a ținut prizonier timp de patru ani și a avut o aventură cu îngrijitorul meu

Drama unui bărbat ținut prizonier timp de patru ani în propria casă, chiar de către soția lui, în timp ce femeia avea o aventură cu îngrijitorul său, a șocat o lume întreagă! Într-un interviu, victima a povestit cum a reușit să scape din această situație extremă.

În urmă cu trei ani, Tom Somerset a fost salvat după ce a trăit un coșmar timp de patru ani. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, suferă de paralizie cerebrală, este tetraplegic, aproape orb și are nevoie de îngrijire continuă. Soția lui, Sarah (49 de ani) și George Webb (50 de ani), bărbatul angajat ca îngrijitor și care locuia cu ei în casă, au început o aventură amoroasă. Așa a început chinul prin care a trecut bietul bărbat.

Un bărbat a fost ținut prizonier de propria soție, care avea o aventură cu îngrijitorul

După ce Sarah și George au format un cuplu, Tom a fost supus timp de patru ani chinurilor, fiind abuzat fizic și verbal. A fost ținut prizonier în propria casă, fiind izolat de familia lui. Potrivit spuselor sale, și-a petrecut aproape tot timpul în patul său, cu așternuturile murdare, fiind hrănit doar atât cât era nevoie ca să nu moară de foame.

Între timp, oamenii în care avusese atât de multă încredere, au încasat banii primiți din partea statului de Tom ca sprijin financiar, pe care îi puneau deoparte ca să își cumpere singuri un apartament al lor, cheltuind o parte din ei pe echipament pentru fotbal și pentru activități de DJ.

Este aproape imposibil să își imagineze cineva coșmarul prin care a trecut Tom sau cât de vulnerabil s-a simțit. Într-un interviu, a dezvăluit că își dorea să moară aproape de fiecare dată când se trezea dimineața. În cele din urmă, a fost salvat de serviciile sociale și de poliție. Soția lui și amantul acesteia au fost ulterior arestați și apoi au fost condamnați pentru faptele lor. Judecătorul a decis ca aceștia să petreacă 11 ani în spatele gratiilor.

„Atunci când am realizat ce se întâmplă, am vrut să îmi pun capăt zilelor, dar nu puteam să fac asta fără să mă ajute cineva fizic. Chiar și în domeniul îngrijirii persoanelor cu dizabilități, ajungi uneori să fii doar un număr pe o foaie de hârtie. Ceea ce am trăit în cei patru ani a amplificat modul în care gândeam despre mine. Sunt incapabil să ies în lume, dar sunt mental în regulă, iar asta transformă viața mea într-un centru de îngrijire într-o experiență dureroasă, mă simt singur”, a recunoscut Tom, conform Daily Mail.

Sursă foto: Daily Mail

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: