Cristina Cohuț
Acordul SUA – Ucraina privind mineralele critice, semnat la 30 aprilie, ridică semne de întrebare și îngrijorări în rândul experților. În ciuda promisiunilor politice, analiștii afirmă că este puțin probabil ca investițiile să aducă randamente înainte de 2035. Războiul, lipsa infrastructurii și riscurile politice majorează costurile și îngreunează orice dezvoltare. Fondul creat oferă Statelor Unite acces preferențial la resurse precum litiu, grafit și petrol. Totuși, lipsesc garanțiile de securitate, iar contextul geopolitic complică proiectele.
Un acord simbolic, dar întârziat
La finalul lunii aprilie, Ucraina și Statele Unite au semnat un acord menit să accelereze cooperarea în domeniul resurselor naturale strategice. Inițiativa are la bază crearea unui fond de investiții comun și acordarea de acces preferențial Statelor Unite la resursele minerale ale Ucrainei.
Este vorba despre minerale critice, precum litiul, grafitul și pământurile rare, dar și despre resurse tradiționale precum petrolul și gazele naturale.
Semnarea documentului a fost prezentată ca o mișcare strategică, atât economică, cât și geopolitică. Pentru Ucraina, acordul este văzut drept un pas înainte spre integrarea în lanțurile globale de aprovizionare.
Pentru SUA, este un gest de securizare a unor resurse strategice, într-un context global în care China domină extracția și procesarea mineralelor critice, relatează antena3.ro.
Cu toate acestea, analiștii din industrie se arată sceptici. Într-o declarație pentru Reuters, Adam Webb, director la Benchmark Minerals Intelligence, avertizează:
„Dacă cineva se gândește brusc că toate aceste minerale vor zbura din Ucraina, visează.”
Potrivit acestuia, investițiile în sectorul minier ucrainean nu pot fi justificate economic pe termen scurt sau mediu, din cauza riscurilor și incertitudinilor majore.
Provocările reale ale industriei miniere din Ucraina
Chiar și în condiții normale, exploatarea resurselor minerale presupune investiții masive, durate lungi și stabilitate legislativă. În cazul Ucrainei, realitatea este mult mai complicată.
În primul rând, multe dintre datele geologice privind zăcămintele sunt incomplete sau neactualizate. Fără evaluări clare, companiile private evită să aloce capital în astfel de proiecte.
În al doilea rând, infrastructura critică a fost grav afectată de invazia rusă. Transportul feroviar, alimentarea cu energie și securitatea fizică a siturilor sunt probleme urgente.
Potrivit aceleiași surse, șapte dintre cele 24 de proiecte miniere cu potențial se află în teritorii ocupate de Rusia. Acest aspect blochează total accesul și reduce considerabil viabilitatea economică.
„Va fi dificil pentru oameni să justifice investițiile acolo când există opțiuni de a investi în minerale critice în țări care nu sunt în război”, a spus Webb.
Țări ca Canada, Australia sau Chile oferă condiții mai sigure și randamente mai predictibile. În aceste state, dezvoltarea unui proiect minier durează, în medie, între 10 și 20 de ani.
În Ucraina, această durată ar putea fi chiar mai mare, în lipsa unor garanții clare privind securitatea, legislația și protecția investițiilor.
Donald Trump și presiunea politică din spatele acordului
Semnarea acordului a fost puternic influențată de fostul președinte american Donald Trump, care încearcă să se impună din nou ca un actor-cheie în politica externă americană.
Potrivit informațiilor publicate de Kyiv Independent, Trump a încurajat partea ucraineană să accepte acest acord, în contextul încercărilor sale de a media un eventual armistițiu între Kiev și Moscova.
În viziunea sa, Statele Unite trebuie să beneficieze mai mult de pe urma sprijinului oferit Ucrainei. Din 2022, SUA au fost principalul furnizor de ajutor militar și financiar pentru regimul de la Kiev.
Acordul privind mineralele critice ar putea fi folosit de campania Trump ca exemplu de “return on investment” în politica externă.
Cu toate acestea, lipsa unor clauze esențiale – precum garanțiile de securitate – a fost remarcată imediat de observatorii ucraineni. Kievul și-ar fi dorit un angajament mai clar privind protecția teritoriului său după un posibil acord de pace.
În lipsa acestuia, investițiile rămân vulnerabile în fața unor eventuale reînnoiri ale conflictului. Nici ritmul lent al reformelor administrative nu ajută.
Istoricul slab al licențierii miniere în Ucraina
Un alt obstacol major este capacitatea redusă a statului ucrainean de a administra eficient procesul de licențiere minieră. Potrivit datelor furnizate de Reuters, între 2012 și 2020, numărul licențelor acordate a fost extrem de mic.
Acest ritm lent este cauzat de birocrație, corupție și lipsa expertizei în domeniu. Procesul de evaluare, avizare și autorizare poate dura ani de zile.
Pentru investitorii străini, acest context este descurajator. Fără o reformă profundă, fondul de investiții creat prin acordul cu SUA riscă să rămână doar o structură teoretică.
Chiar dacă inițiativa este susținută politic, capitalul privat se mișcă în funcție de predictibilitate, nu de simboluri. În lipsa unui cadru legal clar și a unui sistem judiciar funcțional, companiile vor evita Ucraina în favoarea altor piețe.
Astfel, acordul rămâne un document cu valoare diplomatică, dar cu aplicabilitate limitată în practică.
Speranțe politice, dar incertitudini economice
Oficialii ucraineni speră ca acordul să contribuie la reînvierea interesului Washingtonului față de războiul din Ucraina. Într-un context în care opinia publică americană devine tot mai reticentă, Kievul încearcă să revalorifice parteneriatul strategic.
În mod ideal, acest acord ar trebui să deschidă ușa către noi livrări de arme, fonduri și sprijin diplomatic. Dar fără beneficii economice vizibile, sprijinul intern pentru Ucraina ar putea scădea în Congresul american.
Nivelul investițiilor care se așteaptă să intre în fondul comun este încă incert. Nici SUA, nici Ucraina nu au publicat cifre clare. Lipsa de transparență ridică semne de întrebare în rândul potențialilor parteneri.
Pe termen scurt, este puțin probabil ca fondul să producă rezultate tangibile. Situația de pe front, criza energetică și riscurile macroeconomice transformă Ucraina într-o zonă roșie pentru investiții de capital intens.
Chiar dacă resursele există, contextul le ține blocate. Exploatarea litiului, procesarea grafitului sau extracția pământurilor rare necesită tehnologii complexe și investiții masive. Fără stabilitate, aceste planuri rămân pe hârtie.
